Logo Realitatea.md

Încă un primar al unui oraș riscă să fie demis, după ce ANI a inițiat un control al declarației de avere și interese personale

19 Ianuarie 2021, 13:00 // Societate

Primarul orașului Basarabeasca, Valentin Cimpoieș, riscă să fie demis din funcție, cu atribuirea interdicției de a mai exercita o asemenea funcție timp de trei ani, inclusiv cu înscrierea în Registrul Interdicțiilor al ANI, după ce și-a păstrat statutul de administrator al unei întreprinderi, fondate de către acesta, în timp ce exercita funcția de primar.

Potrivit ANI, în anul 2015, când a obținut mandatul de primar, acesta nu s-a conformat legii cu privire la administrația publică locală, care prevede expres că alesul local va demisiona din funcția incompatibilă cu mandatul deținut sau își va depune mandatul în termen de 30 de zile de la apariția stării de incompatibilitate.

Din informațiile acumulate în cadrul controlului, s-a constatat că primarul și-a continuat exercitarea obligațiunilor de administrator în cadrul firmei sale. Conform datelor furnizate de Agenția Servicii Publice. Firma a fost fondată în anul 2011 și înregistrează activități în domeniul alimentar, primarul fiind unul dintre fondatorii acesteia cu o parte socială de 34%.

Deși a fost invitat să prezinte punctul de vedere, acesta a evitat să își exercite acest drept, susține ANI.

Primarul nu este la prima abatere. Anterior, un alt inspector de integritate a constatat un conflict de interese între Primăria condusă de Valentin Cimpoieș cu o altă firmă, fondată de mama acestuia. Atunci s-a depistat că Primăria a transferat în ultimii patru ani circa 80 mii de lei pe contul acelei firme pentru achitarea serviciilor de întreținere și reparație a mașinii de serviciu.

Amintim că, recent, un alt primar urmează să fie demis din funcție de către Cancelaria de Stat, după ce un act de constatare emis de ANI a fost lăsat în vigoare de către ultima instanță judecătorească, CSJ. Este vorba de primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros. Acesta la fel a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese.

Citeste tot despre: ANI, Basarabeasca, Vasili Filipov
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3426 0.1835%
USD USD 17.4546 -0.4227%
RUB RUB 0.2368 0.0422%
RON RON 4.3784 0.2129%
UAH UAH 0.6257 -0.3186%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile