Logo Realitatea.md

Incendiu de amploare la un spital din Dusseldorf: O persoană a decedat, iar peste 70 au fost rănite, dintre care 11 foarte grav (VIDEO)

10 Septembrie 2019, 09:04 // În lume

Cel puţin o persoană a murit şi alte 72 de persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marţi într-un spital din oraşul german Düsseldorf, au transmis autorităţile locale, citate de publicaţia Bild.

Captură Video

Dintre cele 72 de persoane rănite, 11 sunt în stare foarte gravă, şapte dintre acestea fiind în pericol mortal, au transmis reprezentanţii spitalului. Restul persoanelor rănite au fost intoxicate cu fum.

Bărbatul decedat era un pacient al spitalului, în vârstă de 77 de ani, scrie Mediafax.

Doi dintre pacienţii aflaţi în pericol de moarte au fost transportaţi de urgenţă la o clinică specială din oraşul Gelsenkirchen, iar restul vor fi transportaţi la o altă clinică din oraşul Aachen.

Incendiul a izbucnit în spitalul Marien din districtul Pempelfort. Conform primelor informaţii, incendiul a izbucnit într-o cameră a unui pacient de la etajul doi al clădirii şi s-a răspândit rapid pe alte cinci etaje ale clădirii.

Momentan nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului.

Citeste tot despre: Dusseldorf, Germania, mort, pacienți, răniți, spital
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.1865 0.5108%
USD USD 17.7719 0.4687%
RUB RUB 0.2786 0.1798%
RON RON 4.0068 0.3280%
UAH UAH 0.7293 0.8853%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 feb, 06:40 //

Cum era poreclit Vlad Plahotniuc în interiorul Partidului Democrat după ce a părăsit țara (VIDEO)

20 feb, 14:56 //

(VIDEO) Cum PD și PSRM au trișat un vot în Parlament și ce spune Zinaida Greceanîi, când crede că nu o aude nimeni! Deputat: Au numărat 20 și 26 au spus!

29 ian, 14:00 //

LIVE! Curtea de Apel Chișinău: Examinarea recursului depus de administrația Penitenciarul nr.13 împotriva eliberării condiționate a ex-premierului Vlad Filat

17 feb, 14:14 //

Foto Simbol SURSE: Autoritățile din România au stabilit cauza decesului bebelușului deputatului Angel Agache

18 feb, 06:30 //

foto: facebook.com/s.sirbu Ruptura în PDM tot mai adâncă! Sîrbu regretă că noua conducere a partidului a mers la întâlnirea cu socialiștii și Dodon de la Parlament

04 feb, 13:33 //

Foto simbol Serviciul Hidrometeorologic și-a revizuit avertizarea de cod portocaliu de ninsori pentru întreg teritoriul țării

11 feb, 13:09 //

Soția liderului separatist Krasnoselski, cu cetățenie română. Cel puțin 4 instituții au fost sesizate!

03 feb, 10:34 //

Tragedie la Răzeni. O tânără mămică a fost lovită mortal de o mașină. Șoferul a părăsit locul accidentului, iar poliția este pe urmele lui

12 feb, 09:27 //

Îndemnul primului premier al RM către Dodon în contextul declarațiilor scandaloase ale lui Ciocoi: Dacă se pricepe în „tușonkă, să nu se bage...”

16 feb, 13:33 //

Foto Simbol Prima declarație a deputatului democrat, pentru presa română, referitor la tragicul incident produs în această dimineață