Logo Realitatea.md

Indonezia - Cel puţin 107 morţi în urma viiturilor şi alunecărilor de teren. Alte 93 de persoane sunt în continuare căutate

20 Martie 2019, 11:55 // În lume

Bilanţul în urma viiturilor şi alunecărilor de teren produse la sfârşitul săptămânii trecute în provincia Papua din estul Indoneziei a depăşit miercuri 107 morţi, alte 93 de persoane dispărute fiind căutate în zonele rezidenţiale îngropate sub noroi, pietriş şi lemne.

Potrivit unui purtător de cuvânt al comandamentului pentru coordonarea misiunii de căutare şi salvare din provincia Dodi Sambodo, dezastrul natural, care a afectat în weekend districtul Jayapura, a lăsat în urmă 84 de răniţi grav şi alte 75 de persoane care au suferit răni minore. 9.691 de persoane şi-au părăsit locuinţele şi s-au adăpostit în 20 de centre pentru sinistraţi, majoritatea clădiri guvernamentale, a adăugat responsabilul.

Echipele de intervenţie continuă să caute victimele din zonele rezidenţiale unde multe case au fost îngropate sub aluviuni, a anunţat purtătorul de cuvânt al oficiului responsabil de coordonarea misiunii de căutare şi salvare, Yudi Yanto. ''Credem că multe victime au fost îngropate sub noroi, pietriş şi lemne deoarece am recuperat mai multe trupuri din acele zone''.

Totodată, operaţiunile de căutare vor viza gura de vărsare a unui râu în lacul Sentani, multe victime fiind luate de apele învolburate, a adăugat Yanto.

În urma dezastrului natural, au fost distruse 357 de case, peste 100 de clădiri, patru poduri, opt şcoli, cinci clădiri religioase şi alte elemente de infrastructură, conform agenţiei naţionale pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Provincia Papua a fost afectată frecvent de viituri, însă evenimentul produs sâmbătă seară s-a numărat printre cele mai grave înregistrate până în prezent. Defrişările din amonte au fost menţionate drept unul dintre factorii declanşatori ai catastrofei, potrivit agenţiei pentru gestionarea dezastrelor.

Guvernatorul provinciei, Lukas Enembe, a declarat că defrişările din zonele superioare ale cursurilor de apă ar putea fi interzise. Ministerul indonezian al Mediului intenţionează să reîmpădurească regiunile afectate de defrişări pentru a preveni recurenţa unor astfel de dezastre.

Indonezia este frecvent afectată de viituri, inundaţii şi alunecări de teren în timpul ploilor torenţiale.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1353 -0.0953%
USD USD 17.8916 -0.0955%
RUB RUB 0.2797 -0.1071%
RON RON 4.2284 -0.0969%
UAH UAH 0.6665 -0.0899%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile