Logo Realitatea.md

Interviu VIDEO: Expertul Nicolae Osmochescu, despre consultări, referendum republican și „votul lui Filat” din penitenciar

13 Noiembrie 2015, 12:50 // Politica
// Autor:  
Maxim Pulber

Ce urmează după consultările președintelui cu fracțiunile parlamentare și deputații neafiliați ai „grupului Leancă”, cât mai pot continua negocierile privind formarea unei noi majorități parlamentare și când ar putea fi dizolvat Parlamentul? Cât de relevant este „cazul Ilașcu” în cazul reținerii liderului PLDM Vlad Filat și de ce acesta poate vota pentru unele proiecte de legi din penitenciar? Dar și ce urmează după avizul Curții Constituționale privind inițiativa de desfășurare a unui referendum republican, cum poate fi soluționată lacuna constituțională privind numărul de cetățeni care trebuie să semneze pentru inițierea referendumului, dar și cât timp are la dispoziție Parlamentul pentru a numi data acestuia? Aflați răspunsurile la acestea și alte întrebări de la expertul în drept constituțional Nicolae Osmochescu, într-un interviu pentru Realitatea.md.

Potrivit expertului, președintele țării este obligat să se consulte cu fracțiunile parlamentare, dar atât timp cât nu există o majoritate parlamentară care să susțină candidatura, nu are sens să o înainteze. Mai ales că Legea Supremă nu prevede și un termen în acest sens. Cât ține de consultările lui Nicolae Timofti cu deputații neafiliați ai „grupului Leancă”, chiar dacă acest lucru nu este prevăzut de către Constituție, iar acest lucru nu s-a mai întâmplat anterior, Nicolae Osmochescu a spus: „Nu consider că asta ar fi o greșeală. Eu din contra, consider că experiența vine cu timpul. Întodeauna înveți ceva din ceea ce se întâmplă în viață. Iată că este cazul când s-a demonstrat că președintele a trebuit și atunci (n.r. când a înaintat candidatura lui Chiril Gaburici susținută de PD și PLDM) să se consulte cu cei care nu fac parte dintr-o fracțiune parlamentară concretă. Niciodată nu încurcă, în politică cu atât mai mult, să ții cont sau în orice caz să cunoști opinia unei persoane care face parte dintr-un organ reprezentativ”.

Referindu-se la posibilitatea sau imposibilitatea votării din penitenciar de către deputatul Vlad Filat, constituționalistul a precizat că în multe țări există o practică în acest sens că atunci când un deputat, din motive obiective, cum ar fi boala, nu-și poate îndeplini funcțiile sale, el poate vota de la distanță. „Domnului Filat nu-i poate ridica nimeni mandatul de deputat până nu va fi o sentință definitivă a instanței de judecată. Atât. Până atunci el este deputat, este în slujba poporului, are dreptul, poate și trebuie, consider eu, să solicite toate materialele care se examinează în Parlament și dacă trebuie să se pronunțe asupra acestor documente când se votează”, a spus expertul.

„Curtea Constituțională s-ar putea pronunța dacă ar fi sesizată cum poate fi exercitat mandatul atunci când o persoană se află în cercetare penală. Dar să admitem cazul: 30 de zile expiră și atunci el ce face? El iese la libertate, se duce în Parlament și votează. El este alesul poporului. Fiecare care ar îndrăzni să spună altceva trebuie să se uite foarte serios la articolul 68 (n.r. din Constituție) că în exercitarea mandatului deputații sunt în serviciul poporului, dar poporul deține puterea și suveranitatea. Aceștia sunt organul reprezentantiv al poporului”.

Nicolae Osmochescu a vorbit și despre inițiativa de revizuire a Constituției prin referendum republican și numărul de semnături necesare de a fi colectate pentru desfășurarea acestuia după înregistrarea grupului de inițiativă de către Comisia Electorală Centrală. Mai ales că, potrivit Legii Supreme, revizuirea Constituției poate fi inițiată de „cel puțin 200 000 de cetățeni” care „trebuie să provină din cel puțin jumătate din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături”.

„Dacă ne conducem de strict jumătate – 16 unități teritorial-administrative, câte 20 de mii, sunt 320 de mii, într-adevăr. Nu afirm, dar cred că atunci când au fost introduse modificările astea, erau județe și iată din cauza asta a apărut această greșeală la care nimeni nu a atras atenție. E o lacună serioasă pentru că în aceiași normă se vorbește despre două dimensiuni diferite: atât ca număr, cât și ca număr de raioane”.

„Unica soluție și cea mai bună este de solicitat interpretarea Curții Constituționale, să se pronunțe foarte clar care din aceste două predomină? Ce este primar? Primar este numărul de 200 de mii sau primar este numărul de 16, dar atunci n-o să fie 200 de mii, dar 320 de mii, sau de micșorat numărul 16 câte 15 mii și atunci o să fie tot normal”, a mai opinat expertul.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4308 -0.4570%
USD USD 17.6869 0.2681%
RUB RUB 0.2766 0.5453%
RON RON 4.0910 -0.6219%
UAH UAH 0.7255 1.0727%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile