Logo Realitatea.md

Iovcev, directorul unui liceu de limba română de la Tiraspol, transportat la Chișinău, cu ajutorul viceprim-ministrei Lesnic și ministrului Șarov

29 Octombrie 2020, 09:51 // Societate

Ion Iovcev, directorul Liceului Teoretic „Lucian Blaga” de la Tiraspol, cu predare în limba română, infectat cu noul tip de coronavirus, a fost transportat la Chișinău din stânga Nistrului și internat la Spitalul Clinic Republican de Boli infecţioase „Toma Ciorbă”. Asta a fost posibil datorită implicării ministrului Educației al Republicii Moldova, Igor Șarov, și coordonării de către viceprim-ministra Cristina Lesnic a tuturor procedurilor de transfer, în conlucrare cu autoritățile naționale de profil și cu Tiraspolul.

Inițial, profesorul Ion Iovcev a fost internat în spitalul din Slobozia. Acesta a solicitat ajutorul autorităților de la Chișinău întru transportarea la o instituție medicală de profil. 

Transferul a fost asigurat din regiunea transnistreană la Spitalul „Toma Ciorba” din Chișinău. Directorului liceului menționat a fost preluat cu o ambulanță, starea sa fiind monitorizată de echipaj.

Mai târziu, pe contul său de Facebook, Ion Iovcev a adresat un mesaj de mulțumire viceprim-ministrei Cristina Lesnic și ministrului Igor Șarov „pentru atenția și soluționarea rapidă a situației sale”.

Solicitată de Realitatea.md pentru detalii, viceprim-ministra ne-a explicat că atât directorii celor opt licee cu predare în limba română, cât și elevii instituțiilor de învățământ beneficiază de asigurare medicală în baza poliței de asigurare oferite de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Oficiala, în comun cu conducerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, comunică cu instituțiile de învățămînt din regiunea transnistreană, subordonate Chișinăului, pentru verificarea situației epidemiologice.

„În majoritatea liceelor cu predare în limba română nu există niciun caz de Covid-19, iar în privința Liceului „Lucian Blaga” urmează să fie luată în timpul apropiat decizia cu privire la trecerea în regim online a studiilor”, ne-a declarat Cristina Lesnic.

Amintim că, în perioada 26 octombrie-2 noiembrie, elevii din țară se află în vacanță.

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5084 0.0000%
USD USD 17.2289 0.0000%
RUB RUB 0.2279 0.0000%
RON RON 4.2084 0.0000%
UAH UAH 0.6057 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile