Logo Realitatea.md

Irina Vlah a fost învestită în funcția de bașcan al UTA Găgăuzia

20 Iulie 2019, 11:15 // Politica

Irina Vlah a fost învestită în funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. La ceremonia de inaugurare au fost prezenți președintele Igor Dodon, prim-ministra, Maia Sandu, speakerul Parlamentului, Zinaida Greceanîi, deputați și membri ai Guvernului, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove Vladimir, delegația Consiliului Federației și a Dumei de Stat a Rusiei și reprezentanții corpului diplomatic.

Foto: Igor Dodon

Pentru Irina Vlah au votat 92% din locuitorii care au participat la vot în cadrul scrutinului din 30 iunie curent.

În discursul său, Irina Vlah a menționat că are drept prioritate pe perioada mandatului reîntoarcerea în Găgăuzia a locuitorilor plecați, implementarea proiectelor de infrastructură la scară largă în regiune, creșterea veniturilor reale ale populației, lansarea unor noi programe și extinderea acoperirii programelor sociale existente, scrie IPN.

Igor Dodon și-a exprimat convingerea că faptele bune în Găgăuzia vor continua, iar locuitorii din regiune vor trăi mai bine. „Consider că această regiune a obținut o nouă șansă de a face viața oamenilor mai prosperă, la fel cum și Republica Moldova a obținut o nouă șansă de dezvoltare, datorită consensului stabilit între forțele politice, pentru prima dată în istoria țării”, a spus șeful statului.

Zinaida Greceanîi, a felicitat locuitorii regiunii autonome cu ocazia realegerii Irinei Vlah în funcția de başcan. Potrivit Zinaidei Greceanîi, sub conducerea bașcanului, Găgăuzia a cunoscut o dezvoltare continuă, „Irina Vlah este un conducător de generaţie nouă, iar rezultatele activităţii ei în Găgăuzia sunt un exemplu excelent pentru întreaga țară”.

Maia Sandu a remacat că Irina Vlah a făcut multe pentru dezvoltarea Găgăuziei, doar că în față mai este o sarcină grea, și anumea cea de a crea structurile de stat care vor lucra în interesul oamenilor. „Noi avem scopuri comune și suntem obligați să creem pentru cetățenii noștri un stat liber, care ar oferi șansa la dezvoltare pentu toți locuitorii țării”, a spus Maia Sandu. Potrivit premierului, Moldova, implicit Găgăuzia, trebuie „să pună punct schemelor și folosirii instituțiiilor statului în interese personale pe teritoriul întregii țări”.

Maia Sandu a mai spus că statutul Găgăuziei trebuie clarificat pentru că, de ani buni, acest fapt crează disonanțe în mai multe sectoare. Prim-ministrul a mai spus că este gata să lucreze, împreună cu autoritățile din Găgăuzia, la un program de dezvoltare și extindere a limbii și culturii găgăuziei.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3855 0.0000%
USD USD 17.4778 0.0000%
RUB RUB 0.2737 0.0000%
RON RON 4.0577 0.0000%
UAH UAH 0.7329 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile