Logo Realitatea.md

Jocurile Olimpice - „un eveniment de bogați, pentru bogați”. Povestea a 20 de familii din Rio care au refuzat să plece din calea Olimpiadei, iar acum își refac casele

08 August 2016, 21:56 // În lume

Vila Autodromo, o mahala situată în epicentrul olimpiadei de la Rio, a fost demolată pentru a face loc marelui eveniment sportiv, dar aproximativ 20 de familii au refuzat să-şi părăsească locuinţele, notează presa latino-americană. În urmă cu câţiva ani mahalaua de la marginea lagunei Jacarepagua, din apropierea parcului olimpic, era domiciliul a peste 600 de familii. Dar, odată ce Rio de Janeiro a fost desemnat oraşul care va găzdui Jocurile Olimpice, se afla în calea noilor străzi şi parcări.

foto: theguardian.com

La periferia parcului olimpic din Rio de Janeiro, departe de spectacolul atletic comercial, un grup de rezidenţi care au rezistat evacuărilor asupra unei întregi comunităţi, se străduiesc să-şi reconstruiască vieţile.

„Acestea sunt jocurile eliminatorii. Este un eveniment de bogaţi, pentru bogaţi”, a declarat Sandra de Souza, rezidentă a Vilei Autodromo ce a refuzat să părăsească cartierul.

Autorităţile s-au oferit să-i despăgubească pe rezidenţi sau să-i mute într-un complex de apartamente din apropiere pentru a-i forţa să-şi părăsească locuinţele. Mulţi rezidenţi au acceptat oferta, dar un grup de 20 de familii nu au renunţat la lupta lor. În timp ce casele acestora erau dărâmate de buldozere, nu voiau să părăsească locul pe care-l considerau casă, iar acum încearcă să-şi reconstruiască locuinţele.

În cadrul pregătirilor pentro Jocurile Olimpice, primarul oraşului Rio de Janeiro, Eduardo Paes, a evacuat şi mutat în alte locuinţe mii de oameni din comunităţile sărace.

Potrivit Reuters, preluat de Mediafax, Vila Autodromo, în care locuiau o cincime din populaţia totală de şase milioane de locuitori, era una dintre puţinele comunităţi din mahalalele oraşului Rio, care în ciuda condiţiilor de trai inadecvate era scutită de violenţele bandelor de droguri.

Grupurile care luptă pentru drepturile omului au avertizat în faza pregătirilor iniţiale că peste 200.000 de persoane riscă să fie evacuate din propriile case. Luptătorii pentru drepturile omului au raportat creşteri ale măsurilor de represiune din partea poliţiei în timpul extinderii oraşului înspre mahalele de dinaintea olimpiadei. Aproximativ 82.000 de membri ai poliţiei şi militari au fost disponibilizaţi să-şi desfăşoare activitatea pe perioada Jocurilor Olimpice.

Pregătirile pentru olimpiadă se întind pe parcursul a mai multor ani, depăşesc bugetele iniţiale şi includ o serie de costuri sociale ce includ măsuri de represiune asupra oamenilor străzii şi comunităţilor sărace, în încercarea de „a curăţa străzile” pentru atenţia internaţională.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5200 0.0000%
USD USD 17.6396 0.0000%
RUB RUB 0.2751 0.0000%
RON RON 4.1166 0.0000%
UAH UAH 0.7178 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile