Logo Realitatea.md

Joe Biden a decis suspendarea construcției zidului la granița de sud a SUA. Mexicul salută decizia

21 Ianuarie 2021, 13:24 // În lume

Noul președinte american, democratul Joe Biden, a semnat miercuri, în prima sa zi de mandat, un decret prin care a ordonat suspendarea construirii zidului de la frontiera de sud a SUA. Totodată, acesta a anunțat că va înainta Congresului un proiect de reformă în domeniul migrației. Guvernul mexican a salutat suspendarea construcției zidului de la frontiera Mexicului, precum și proiectul lui Biden privind reforma migrației, informează joi AFP, citat de Agerpres.

Potrivit proiectului privind migrația propus de Joe Biden, acesta va permite regularizarea situației celor circa 700.000 de „dreamers” (n.r. „visători”, urmași ai visului american), acei tineri adulți intrați ilegal în SUA pe când erau copii.

Un program denumit DACA și menit să-i protejeze pe acești „dreamers” de expulzare a fost pus în funcțiune de guvernul democrat al lui Barack Obama, însă Donald Trump, care a făcut din lupta împotriva imigrației ilegale un jalon al președinţiei sale, l-a anulat din 2017.

Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a declarat miercuri că împărtășește prioritățile fixate de Joe Biden la începutul mandatului său, în special cele privind migrația, o problemă sensibilă pentru Mexic în relațiile sale cu SUA. „Sunt de acord cu cele trei principale abordări ale sale (...) Ele sunt foarte importante: lupta împotriva pandemiei, relansarea economică și migrația”, a spus Obrador cu puțin timp înainte de depunerea jurământului de către președintele american Joe Biden, căruia i-a urat „un mandat fructuos”.

„Mexicul salută suspendarea construcției zidului”, a scris, la rândul său, într-un tweet ministrul mexican al afacerilor externe Marcelo Ebrard.

Acest zid anti-migranți era una dintre principalele promisiuni ale fostului președinte american Donald Trump, făcută în timpul campaniei sale din 2016.

Ebrard a salutat, de asemenea, proiectul de reformă în domeniul migrației al lui Joe Biden, în special „drumul spre dubla cetățenie”. „După cum i-a scris președintele (mexican) Lopez Obrador în urmă cu câțiva ani lui Joe Biden, între timp devenit președinte, punțile deschid calea spre cooperare și înțelegere”, a adăugat el.

Pentru Mexic, de unde sunt originare 38 de milioane de persoane ce locuiesc în prezent în SUA, problema migrației este una dintre cele mai importante de pe agenda lui Joe Biden, a continuat șeful statului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.1524 0.3563%
USD USD 17.5751 0.3323%
RUB RUB 0.2386 0.4209%
RON RON 4.3335 0.2498%
UAH UAH 0.6337 1.0364%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile