Logo Realitatea.md

Julian Assange ar fi încercat să înfiinţeze un centru de spionaj în interiorul Ambasadei Ecuadorului la Londra

15 Aprilie 2019, 09:11 // În lume

Preşedintele Ecuadorului, Lenin Moreno, a declarat că decizia de retragere a azilului politic în cazul fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, a fost luată deoarece acesta a încercat să înfiinţeze un „centru de spionaj” în cadrul Ambasadei Ecuadorului la Londra, potrivit Mediafax.

Foto: Vice

„Este regretabil că, de pe teritoriul nostru şi cu permisiunea fostului Guvern, Ambasada noastră de la Londra a fost folosită pentru ingerinţe în politicile altor state”, a declarat Moreno. „Casa noastră nu poate deveni un centru de spionaj, nu putem permite aşa ceva. Decizia noastră nu a fost una arbitrară, ci s-a bazat pe legislaţia internaţională”, a adăugat Moreno.

Preşedintele Ecuadorului a transmis recent că i-a retas dreptul de azil politic lui Julian Assange deoarece acesta ar fi încălcat în mod repetat mai multe convenţii internaţionale. Assange trăia de şapte ani în incinta ambasadei şi a fost arestat de către autorităţile britanice joi.

Reprezentanţii grupului WikiLeaks au transmis că Assange a fost victima unei operaţiuni sofisticate de spionaj în perioada în care a stat în ambasada Ecuadorului.

Assange a beneficiat de azil politic în ambasada Ecuadorului la Londra începând cu anul 2012, pentru a evita arestarea şi extrădarea în Suedia, unde a fost acuzat de agresiune sexuală. Autorităţile suedeze au închis investigaţia între timp, însă autorităţile britanice au informat că îl vor aresta pe Assange pentru că a încălcat termenii eliberării pe cauţiune.

Fondatorul WikiLeaks se teme că ar putea fi extrădat în Statele Unite, unde ar putea fi pus sub acuzare pentru publicarea unor documente oficiale ale Guvernului privind conflictele din Afganistan şi Irak.

CITEȘTE ȘI:

Mesajul ascuns pe care Julian Assange l-a transmis în timp ce era scos cu forţa din Ambasada Ecuadorului

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1545 0.0194%
USD USD 17.9087 0.4318%
RUB RUB 0.2800 1.0830%
RON RON 4.2325 -0.0213%
UAH UAH 0.6671 -0.2989%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile