Logo Realitatea.md

La Chișinău va avea loc selecția candidaților pentru o bursă a parlamentului german

10 Septembrie 2019, 17:09 // Life

Circa 120 de tineri și tinere din 44 de țări ale lumii, printre care se află și Republica Moldova, vor avea posibilitatea de a cunoaște sistemul parlamentar al Germaniei. Cu ocazia selecției candidatelor și candidaților din Republica Moldova, la Chișinău va fi prezentă o delegație a Bundestagului german, condusă Manfred Grund, se arată într-un comunicat al Ambasadei Germaniei, transmite IPN.

Foto Simbol

„Preşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, precum şi preşedintele Grupului de prietenie cu Republica Federală Germania, Igor Grosu, şi preşedintele Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Adrian Lebedinschi, se vor întâlni în data de 16 septembrie, ora 16:00, la Chişinău cu reprezentanţii Germaniei”, se arată în comunicat.

Programul va debuta în luna martie a anului 2020 și se va finaliza la sfârșitul lunii iunie 2020.

Cei selectați în programul „Bursa Parlamentară Internaţională” a Bundestag-ului vor beneficia de o bursă din partea parlamentului german. De asemenea, potrivit comunicatului, programul are ca scop urmărirea îndeaproape a proceselor decizionale democratice şi celor politice.

„Bursierele şi bursierii nu doar lucrează în biroul unei deputate sau al unui deputat al Bundestag-ului, dar pot să frecventeze şi cursurile universităţilor din Berlin.”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, toate cheltuielile de transport, cazare şi asigurare, precum şi o bursă lunară, sunt acoperite de Bundestag-ul German.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6995 0.9123%
USD USD 17.7601 0.2982%
RUB RUB 0.2764 1.5057%
RON RON 4.1600 0.9243%
UAH UAH 0.7160 0.1679%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile