Logo Realitatea.md

Lactate și carne cu termenul expirat, depistate de ANSA la taberele de odihnă şi în unităţile comerciale din Ungheni (FOTO)

07 Iulie 2017, 10:47 // Economie

Produse neconforme şi cu termenul expirat au fost depistate de colaboratorii de la subdiviziunea teritorială ANSA din Ungheni, care timp de o săptămână au efectuat 2 controale inopinate la blocurile alimentare din taberele de odihnă a copiilor, în 5 unităţi comerciale, într-o unitate de alimentaţie publică şi un punct de colectare a laptelui din raza teritorială gestionată.

Foto: ansa.gov.md

În timpul controlului la una din tabere evaluate, s-a constatat, că nu toate produse alimentare sunt însoţite de acte ce confirmă provenienţa, totodată au fost depistate produse neconforme şi cu termenul expirat: brânză de vaci – 20 kg; smântână – 10 kg; carne de bovină – 5 kg; caşcaval cu cheag tare – 5 kg; carne de pui -45 kg, bifidoc – 20 kg.

În timpul controlului taberei a sosit distribuitorul produselor alimentare, care de asemenea a fost evaluat privind condiţiile de transportare a produselor alimentare. S-a stabilit, că produsele alimentare de origine vegetală sunt transportate în comun cu produse alimentare de origine animală. De asemenea, personalul care asigura transportarea şi manipularea produselor alimentare, nu dispunea de control medical şi vestimentaţia specială de protecţie sanitară a produselor alimentare. În acelaşi timp, din motivul nerespectării condiţiilor termice de păstrare a produselor uşor alterabile, produse distribuite deja erau neconforme (ambalaj bombat). Produsele neconforme au fost ridicate şi nimicite. În rezultatul controlului s-a întocmit proces verbal de contravenţie.

Tot în această perioadă la o unitate comercială au fost depistate produse alimentare cu termen de valabilitate expirat şi fără acte de provenienţă (lapte – 4,5 litri; unt – 2 kg; parizer din carne de găină – 1,2 kg). Produse date au fost ridicate şi nimicite.

În total, în urma controalelor de către inspectori au fost întocmite 9 acte de control, 5 prescripţii şi 2 procese verbale de contravenţie. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6621 0.4727%
USD USD 17.7287 0.3634%
RUB RUB 0.2865 0.5616%
RON RON 4.1145 0.4492%
UAH UAH 0.7258 0.1794%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile