Logo Realitatea.md

Lapte, ouă, pâine și legume - produsele preferate de moldoveni. Cât consumă o persoană timp de un an

11 Aprilie 2019, 08:53 // Economie

Potrivit Biroului Național de Statistică, produsele alimentare preferate de moldoveni sunt laptele, ouăle, pâine, legumele și bostănoasele. În 2017, o persoană a consumat în medie 227 de litri de lapte (cu 27 de litri mai mult decât în 2010) și 198 de ouă (comparativ cu 168 de bucăți în anul 2010).

Foto simbol: pixabay.com

Cantitatea de pâine consumată de o persoană a crescut cu 12 kilograme, altfel spus, în 2017 un moldovean a consumat 122 de kilograme de pâine. Și consumul legumelor și bostănoaselor a crescut. Dacă în 2010 o persoană consuma 96 de kilograme, în 2017 cantitatea acestora a crescut până la 118 kilograme.

Totodată, moldovenii au început să consume mai mult pește (17 kg/persoană), zahăr (18 kg/persoană), fructe și pomușoare (52 kg/persoană).

Consumul uleiului vegetal s-a mărit doar cu un litru per persoană timp de șapte ani. În același timp, datele au relevat că moldovenii consumă mai puțini cartofi decât în 2010. Dacă atunci o persoană consuma 52 de kilograme, în 2017 cantitatea s-a micșorat până la 46 de kilograme.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9118 0.6867%
USD USD 18.0877 0.2389%
RUB RUB 0.2313 0.0000%
RON RON 4.1184 0.6599%
UAH UAH 0.6461 0.8743%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile