Logo Realitatea.md

Leancă, despre piedicile PLDM: Brusc, denumirea de asociație politică s-a transformat într-o marcă comercială

26 Martie 2015, 23:45 // Politica

Denumirea de asociație politică în Republica Moldova, brusc, s-a transformat într-o marcă comercială. Constatarea vine din partea fostului premier Iurie Leancă care susține că nu a mai auzit până acum ca cineva să meargă la AGEPI și să înregistreze o denumire de partid, ceea ce, în opinia sa, este o aberație din punct de vedere juridic. Există însă și o parte bună în asta, susține Leancă.

Potrivit lui Iurie Leancă, în general, lucrurile privind crearea Partidului Popular European din Moldova merg bine, tot mai multe persoane manifestându-și interesul față de acesta. Totuși, există o tentație de a pune bețe-n roate și mai ales de a o face de o manieră primitivă.

„Am văzut că iarăși instituțiile statului, ca în 2009 din păcate, poate chiar și într-o formă mai urâtă, sunt folosite pentru a intimida oamenii să nu plece dintr-un partid, să se poarte frumos că de altfel sau vor fi eliberați din lucru sau vine Fisc-ul, sau vine Inspecția Ecologică și așa mai departe. Sau această poveste cu folosirea AGEPI-ului. Iată asta mă deranjează”, a spus Leancă în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

„Partea bună – înseamnă că deranjăm și există emoții, partea proastă este că totuși speram că, cel puțin în acest domeniu, în cinci ani s-au mai produs niște schimbări spre bine. Constat că nu, și asta și mai mult mă motivează ca împreună cu colegii să insistăm pentru a schimba odată și odată această situație”, a mai mai spus Leancă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4479 0.0602%
USD USD 17.7711 -0.4799%
RUB RUB 0.2704 -0.8434%
RON RON 4.0440 -0.0445%
UAH UAH 0.7243 -0.1516%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile