Logo Realitatea.md

Lufthansa anulează circa 1.300 de zboruri din cauza grevei. Aproximativ 180.000 de pasageri afectați

07 Noiembrie 2019, 18:11 // În lume

Lufthansa va anula joi şi vineri aproximativ 1.300 de curse aeriene din cauza planificatei greve a sindicatului UFO, care reprezintă personalul de bord în Germania, fiind afectaţi în jur de 180.000 de pasageri, transmit DPA şi AP, potrivit Agerpres.

UFO a făcut apel la o mişcare de protest de 48 de ore, ca parte a unei dispute mai ample cu cea mai mare companie aeriană germană privind salarizarea şi statutul legal al sindicatului.

Greva a început miercuri, la ora 23:00 GMT, şi se va încheia vineri, la ora 23:00 GMT.

Miercuri, Lufthansa a informat că va prezenta un plan de zbor special şi pasagerii vor putea verifica situaţia zborurilor lor pe site-ul companiei.

De asemenea, Lufthansa a dat asigurări că va putea opera joi 2.300 dintre cele 3.000 de curse aeriene şi 2.400 din cele 3.000 de zboruri planificate pentru vineri.

Alte companii deţinute de Lufthansa, cum ar fi Swiss, Austrian, Edelweiss şi Brussels Airlines nu sunt afectate, dar subsidiarele germane, cum ar fi Eurowings, ar putea fi în cele din urmă afectate.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3214 0.2023%
USD USD 17.5802 0.3671%
RUB RUB 0.2745 0.7709%
RON RON 4.0546 0.1655%
UAH UAH 0.7255 0.7359%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile