Logo Realitatea.md

Lupta pentru PMAN în ziua de 26 august. Maia Laguta și Mișcarea de Rezistență Națională solicită autorizare de la Primărie (VIDEO)

21 August 2018, 13:02 // Actualitate

Protestul Mișcării de Rezistență Națională „ACUM”, anunțat pentru 26 august curent în Capitală are o soartă indecisă, deoarece Primăria municipiului Chișinău, până în prezent, nu a emis nici o dispoziție de autorizare privind organizarea manifestației în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), întrucât mai există o cerere anterioară de solicitare a organizării la aceeași dată a unei manifestații în PMAN.

În cadrul unei conferințe de presă, organizată astăzi de către membrii Mișcării de Rezistență Națională „ACUM”, aceștia au anunțat că Primăria Capitalei nu a emis încă nici o dispoziție de autorizare a protestului anunțat de către organizatori, cu toate că aceștia au depus cererea încă la data 1 iulie curent.

Solicitat de Realitatea.md, purtătorul de cuvânt al Primăriei Chișinău, Vadim Brânzaniuc, a comunicat că într-adevăr autoritatea nu a luat încă o decizie, deoarece pentru această dată mai este depusă o cerere de autorizare a unei manifestații în PMAN, cu mult timp înaintea cererii depuse de către membrii Mișcării de Rezistență Națională „ACUM”.

„Maia Laguta și încă câteva persoane au depus pentru aceeași dată, 26 august curent, o cerere de autorizare de către Primăria Chișinău pentru a le permite să desfășoare a o manifestație în PMAN. De remarcat faptul că această cerere a fost depusă cu mult timp înaintea cererii depuse de către membrii Mișcării de Rezistență Națională „ACUM”, iar legislația prevede aplicarea principiului: „primul venit, primul servit”. Cu toate acestea, ambii solicitanți se întrunesc în ședințe pentru a negocia cum pot împărți PMAN-ul pentru această dată, însă până în prezent nu au ajuns nici la un numitor comun”, a spus Brânzaniuc.

Totodată sursa citată a menționat că, în ultimele 3 zile aceștia au avut mai multe ședințe, care s-au soldat fără nici un rezultat, iar astăzi la ora 15:00 la fel urmează să se întrunească pentru a discuta asupra acestui subiect. „Primăria chiar nu își dorește să fie atrasă în acest joc, însă legislația spune destul de clar că cine primul depune cererea, acela are prioritate”, a mai afirmat Vadim Brânzaniuc. 

Ședința de lucru privind organizarea întrunirilor publice va avea loc astăzi, la ora 15.00, și va putea fi urmărită în direct pe www.rlive.md. 

Amintim că, duminică, 26 august, Mișcarea de Rezistență Națională „ACUM” a anunțat că va organiza un protest pașnic în PMAN, cu participarea cetățenilor moldoveni din diasporă. Potrivit organizatorilor manifestației, protestul va începe la ora 14.00, în PMAN și va dura până a doua zi, 27 august de Ziua Independenței. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.0000%
USD USD 17.0729 0.0000%
RUB RUB 0.2568 0.0000%
RON RON 4.1402 0.0000%
UAH UAH 0.6145 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile