Logo Realitatea.md

Mai mulți pasageri au primit compensații pentru zboruri anulate sau întârzieri prelungite

27 Martie 2019, 13:42 // Economie

Cel puțin nouă pasageri au ridicat anul trecut compensații pentru întârzieri prelungite de zbor, iar doi pasageri - pentru zboruri anulate, încă trei pasageri au primit compensații în cazuri de refuz la îmbarcare, scrie IPN.

Sunt date ale Autorității Aeronautice Civile, care a procesat 73 de petiții și a oferit consultații pasagerilor privind acțiunile pe care urmează să le întreprindă.

Sumele solicitate de pasageri variază de la 250 de euro (circa 4900 de lei) până la 51 de mii de lei, iar companiile vizate în plângeri sunt Air Moldova, Fly One, Wizz Air, Tarom, Ukranian Airlines și S7.

Pasagerii nu sunt obligați să informeze instituția despre finalitatea cazurilor de solicitare a compensațiilor, respectiv AAC nu deține informații
complete privind numărul de pasageri care au primit compensații, precum și sumele care le-au fost atribuite.

Atribuțiile ce țin de protecția consumatorului în transportul aerian au fost transmise AAC la finele anului 2017. Pasagerii, în cazul în care consideră că le-au fost încălcate drepturile prevăzute de legislație, sunt îndemnați să completeze un formular pe care îl descarcă de pe pagina AAC [1] și să-l trimită companiei aeriene. Dacă nu obțin un răspuns satisfăcător, pot adresa o plângere către Autoritatea Aeronautică Civilă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3526 0.4771%
USD USD 17.8588 0.1851%
RUB RUB 0.2732 -1.1220%
RON RON 4.0252 0.3866%
UAH UAH 0.7282 -0.0686%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile