Logo Realitatea.md

Mai multe buletine de vot pentru alegerile din 30 noiembrie. Câte vor fi date la tipar

26 Noiembrie 2014, 15:26 // Politica

Comisia Electorală Centrală a majorat numărul buletinelor de vot tipărite pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Astfel, la solicitarea mai multor consilii electorale de circumscripție, numărul buletinelor de vot a fost majorat cu 1.127 unități. Astfel, pentru scrutinul de duminică vor fi tipărite în total 3.113.576 buletine de vot.

foto: diez.md

Modificările au fost aprobate astăzi la solicitarea mai multor circumscripții electorale. Astfel, pentru raionul Bălți vor fi tipărite cu 243 de buletine de vot mai puțin, adică 107.490. La fel, în Basarabeasca vor fi transmise cu 22 buletine de vot mai puține, în Nisporeni - cu 34 mai puține, iar în Dondușeni - cu 10.

De cealaltă parte, circumscripția electorală Anenii Noi a solicitat cu 76 buletine de vot mai mult, ajungând până la 69.303 buletine. În Ștefan-Vodă vor fi transportate cu 102 buletine de vot mai mult, în Cantemir cu 122 buletine mai mutl, iar în Hîncești numărul buletinelor de va fi majorat cu tocmai 628 unități. Potrivit președintelui CEC, Iurie Ciocan, această modificare se datorează faptului că inițial nu a fost luat în calcul spitalul raional din localitate. Drept urmare, numărul de alegători așteptați la urne în raionul Hîncești va fi mai mare, ajungând la 99.894.

La fel, în cadrul ședinței de astăzi, la solicitarea consiliilor electorale de circumscripție din Sîngerei, Dondușeni și Basarabeasca au fost operate modificări în privința numărului de buletine tipărite în română, dar și cele tipărite în rusă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0693 -0.2282%
USD USD 18.3389 0.9246%
RUB RUB 0.2328 2.3297%
RON RON 4.1569 -0.2136%
UAH UAH 0.6624 2.3328%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile