Logo Realitatea.md

Mai mulți aleși locali au fost identificați de ANI cu probleme de integritate. Acum riscă să fie demiși

30 Noiembrie 2020, 17:29 // Societate

Opt aleși locali riscă să fie înscriși în Registrul interdicțiilor, demiși din funcție și chiar lipsiți de dreptul de a mai deține o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani, după ce Autoritatea Națională de Integritate a emis acte de constatare în privința acestora, fiind depistate mai multe conflicte de interese.

Potrivit ANI, printre cei opt aleși locali se numără și primarul satului Mereni, raionul Anenii Noi, care a admis patru situații de incompatibilitate de funcție. Acesta a desfășurat activitatea de întreprinzător în perioada când a deținut mai multe funcții publice, și anume cea de Director adjunct al Serviciului Piscicol, șef adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat, viceprimar al satului Mereni și ulterior, din momentul accederii în funcția de primar a continuat această activitate economică până la data de 31 ianuarie curent.

De asemenea și primarul satului Popeștii de Jos din raionul Drochia, Ion Gusacinschi, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, deoarece a soluționat și semnat direct acte administrative și juridice în care erau vizați fiul său și o firmă reprezentată de soția sa. În privința fiului, primarul a semnat o cerere de angajare în cadrul casei de cultură din localitate, iar mai apoi, a rezolvat alte trei solicitări din partea acestuia cu privire la acordarea concediilor și eliberarea sa din funcție. Circa 11 contracte de furnizare a unor servicii au fost încheiate cu o firmă, care era reprezentată de către soția acestuia. Totodată, acesta a luat decizii și a semnat pentru aceeași firmă cinci facturi fiscale.

Totodată, primarul comunei Ghiliceni din raionul Telenești, a admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, deoarece a emis și semnat circa 22 de dispoziții pe numele soției, care este angajată în calitate de perceptor fiscal în cadrul primăriei.

Primarul comunei Baraboi din raionul Dondușeni, Leonid Cotorcea, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, deoarece și-a menținut contrar legislației și calitatea de fondator/conducător șef în cadrul unei întreprinderi individuale, în perioada noiembrie 2019 – septembrie 2020.

ANI mai precizează că și un consilier din Consiliul sătesc Chetrosu, raionul Drochia, începând cu ianuarie 2016 până în prezent, a deținut mandatul de consilier și calitatea de administrator a unei întreprinderi municipale. 

Alți doi consilieri locali din consiliile sătești Iujnoe și Lopățica din raionul Cahul au exercitat și atribuțiile de șoferi în cadrul primăriilor, iar un consilier local din comuna Chioselia, raionul Cantemir, Cornelia Luncaș, a deținut și funcția de director de grădiniță concomitent cu cea de ales local.

Precizăm că, numele celorlați aleși locali, nu sunt indicate în știre, deoarece nu sunt publicate încă actele de constatare pe site-ul ANI. Actele de constatare pot fi vizualizate aici.

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.9571 -0.2024%
USD USD 17.2856 0.0243%
RUB RUB 0.2352 -0.2545%
RON RON 4.3004 -0.2112%
UAH UAH 0.6156 -0.0974%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile