Logo Realitatea.md

Maia Sandu, la primul interviu mare cu jurnaliștii: „Cea mai scurtă cale pentru a ajunge la anticipate este demisia acestui Guvern”

30 Noiembrie 2020, 11:58 // Politica

„Cea mai scurtă cale pentru a ajunge la alegerile anticipate este demisia acestui Guvern”. Este declarația președintelui ales, Maia Sandu, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri cu jurnaliștii, care a mai menționat că intenționează să aibă o întrevedere cu actualul premier Ion Chicu pentru a afla „care este situația reală în țară” și a transmite mesajele pe care le-a transmis și public „pentru a îmbunătăți situația”.

„Vreau să știu care este situația financiară, inclusiv din perspectiva politicii externe pe care intenționez să o promovez. Cum am declarat, o să lucrez ca să aduc mai multă finanțare în R.Moldova, dar pentru asta trebuie să știu care este situația reală”, a declarat Maia Sandu.

Întrebată dacă va acccepta voturile deputaților socialiști pentru învestirea unui nou Guvern, așa cum a sugerat deja președintele în exercițiu Igor Dodon, Maia Sandu a menționat că „un guvern susținut de socialiști nu va avea puterea să îndeplinească lucrurile pe care le cere azi poporul, și anume măsuri de combatere a corupției și reforma justiției”.

„Rezultatul alegerilor din 15 noiembrie nu-l vizează doar pe Igor Dodon. Vizează și Guvernul instalat de acesta și moștenirea primită de la Plahotniuc”, a mai spus președintele ales în susținerea ideii unor alegeri parlamentare anticipate. „Modalitățile prin care se poate ajunge la alegeri anticipate sunt scrise în Constituție”, a mai spus Sandu.

Cât ține de înaintarea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Chicu, președintele ales a menționat că „înaintarea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului se discută în Parlament”.

Vedeți și: Maia Sandu a anunțat când va renunța la președinția PAS (VIDEO)

Urmăriți aici sesiunea de întrebări și răspunsuri cu președintele ales Maia Sandu:

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.2947 0.4841%
USD USD 17.4849 0.1879%
RUB RUB 0.2335 -1.2267%
RON RON 4.3687 0.4853%
UAH UAH 0.6207 0.6486%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile