Logo Realitatea.md

Maia Sandu: Nu vom vota pentru un președinte al Parlamentului înaintat de PSRM

09 Aprilie 2019, 07:34 // Politica

Blocul politic ACUM nu va vota pentru un președinte al Parlamentului înaintat de Partidul Socialiștilor. Aceasta pentru că blocul vrea ca socialiștii să demonstreze că sunt împotriva actualului regim. Declarația a fost făcută de președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, co-președinta blocului ACUM, transmite IPN.

Potrivit ei, până acum PSRM a votat împreună cu acest regim pentru schimbarea sistemului de vot, dar și pentru alte legi. Totodată, Igor Dodon a semnat multe legi convenabile liderului PDM, Vlad Plahotniuc cum ar fi amnistia capitalurilor, cetățenia contra investiții etc. „Până acum, socialiștii au lucrat împreună cu regimul și trebuie să facă primul pas ca să demonstreze că sunt gata să meargă împotriva regimului și pentru asta trebuie să voteze pentru președintele legislativului din partea blocului ACUM”, a menționat Maia Sandu.

Potrivit ei, ulterior trebuie să se voteze pachetul de legi privind „eliberarea instituțiilor statului”. Mai departe, spune Maia Sandu, socialiștii ar avea două variante: fie susțin un guvern minoritar de care ar fi responsabil blocul ACUM, fie provoacă alegeri anticipate.

Totodată, Maia Sandu spune că blocul acum nu este gata să facă o coaliție cu socialiștii. Invitația la discuții lansată pentru astăzi, 9 aprilie, la fel, nu se referă la negocieri privind formarea unei alianțe între ACUM și PSRM, dar se referă numai la discuții pe marginea proiectelor de legi propuse anterior și privind „eliberarea instituțiilor statului”.

„Noi nu suntem gata să facem coaliție cu socialiștii și probabil nici ei nu sunt gata. Noi suntem absolut diferiți. Singurul nostru numitor comun, dacă este adevărat, vom vedea mâine, poimâine, este eliberarea statului de sub controlul sistemului oligarhic. Până aici avem un scop comun, mai departe avem scopuri absolut diferite. De aceea, noi nu putem vorbi despre o coaliție”, a declarat Maia Sandu la emisiunea „Glavnoe” de la postul de televiziune TVC21.

Luni, 8 aprilie, Blocul Politic ACUM DA PAS a invitat fracțiunea parlamentară a PSRM la discuții publice pentru a discuta despre tergiversarea procesului de constituire a organelor de lucru ale Parlamentului, „proces care blochează discutarea și adoptarea legilor necesare pentru eliberarea statului din captivitatea sistemului oligarhic”. Invitația este pentru marți, 9 aprilie, ora 11.00, sau în altă zi și oră convenite de comun acord, în sala de conferințe a Parlamentului.

CITEȘTE ȘI:

Socialiștii convoacă ședința Comitetului executiv politic pentru a decide ce fac cu blocajul politic de după alegeri

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3688 0.0935%
USD USD 17.3517 -0.3595%
RUB RUB 0.2723 0.0735%
RON RON 4.0700 0.0123%
UAH UAH 0.6937 -1.2667%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile