Logo Realitatea.md

Marea Britanie se pregăteşte de impactul cu furtuna Callum

12 Octombrie 2018, 10:08 // În lume

Furtuna Callum începe să îşi facă simţită prezenţa în unele zone din Marea Britanie unde, potrivit prognozelor meteorologice, se va manifesta vineri prin ploi însemnate cantitativ şi viteze ale vântului de peste 110 de kilometri la oră, relatează Press Association, citat de Agerpres.

Foto: thesun.ie

Ploile torenţiale ar putea pune în pericol viaţa oamenilor, a indicat Met Office, care a emis o avertizare cod galben pentru un interval de 36 de ore, ce vizează regiunea Ţara Galilor unde ar putea ploua în 48 de ore cât într-o lună.

Cantităţile însemnate de precipitaţii prognozate ar putea provoca întreruperi în furnizarea energiei electrice în unele comunităţi, iar rafalele de vânt riscă să perturbe activităţile obişnuite în zonele vestice din Marea Britanie.

Met Office a emis o serie de avertizări meteorologice valabile inclusiv pentru zone din Scoţia şi Irlanda de Nord. Totodată, mai multe alerte de inundaţii sunt în vigoare în sud-vestul Angliei şi în Ţara Galilor.

Cantitatea totală de precipitaţii ar putea ajunge până la 150 milimetri în Brecon Beacons din Ţara Galilor, aproape de media lunară de 170 milimetri. Viteze ale vântului între 80 şi 100 de kilometri la oră şi rafale de peste 110 kilometri la oră sunt prognozate în majoritatea regiunilor expuse.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5480 -0.2994%
USD USD 16.9702 -0.0265%
RUB RUB 0.2588 -0.0386%
RON RON 4.1895 -0.2904%
UAH UAH 0.6052 -0.4769%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile