Logo Realitatea.md

Medicii veterinari vor avea propria lege după care se vor ghida în activitate

22 Septembrie 2019, 12:20 // Societate

Organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar va fi reglementată prin lege. Deputații au adoptat un proiect de lege ce prevede medicina veterinară, sănătatea şi bunăstarea animalelor, siguranţa produselor alimentare, diagnosticul de laborator veterinar, supravegherea salubrităţii furajelor și altor produse nutritive destinate animalelor.   

Foto: allmoldova.com

Potrivit proiectului, activitatea medicului veterinar se va extinde asupra identificării, înregistrării și reproducerii animalelor, având responsabilitatea de a prescrie, elibera, comercializa și administra produse farmaceutice de uz veterinar, raticide şi dezinfectanţi. Totodată, proiectul prevede că activitatea medicului veterinar nu va fi activitate de întreprinzător.

Legea mai prevede crearea Colegiului Medicilor Veterinari, fapt care, în opinia autorilor, va ţine sub control aspectele fundamentale ale activităţilor sanitar-veterinare și va coordona formarea profesională continuă a specialiștilor. Colegiul va reprezenta o organizaţie profesională autonomă, apolitică şi nonprofit, din care vor face parte, obligatoriu, toţi medicii veterinari din Republica Moldova. Veniturile  anuale ale Colegiului vor fi formate din cotizaţiile anuale de membru.

O altă prevede a proiectului este instituirea anuală, în ultima sâmbătă din luna aprilie, a Zilei profesionale a medicului veterinar din Republica Moldova. De asemenea, proiectul prevede și măsuri de răspundere disciplinară a medicilor veterinari.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3666 0.0822%
USD USD 17.3964 -0.1028%
RUB RUB 0.2719 -0.0735%
RON RON 4.0719 0.0590%
UAH UAH 0.6935 -1.2952%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile