Logo Realitatea.md

Medierea comercială, mai aproape de justițiabili! Serviciile mediatorilor vor fi disponibile în instanțe (VIDEO)

11 Octombrie 2018, 08:51 // Economie

A fost lansată o nouă etapă a proiectului în domeniul medierii comerciale, cu participarea Ministerului Justiției și a asistenței Centrului pentru Soluționarea Eficientă a Litigiilor (CEDR) din Marea Britanie. Este vorba despre mecanismul de mediere pe lângă instanțele de judecată gestionat de Centrul de Mediere al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Proiectul va constitui un pas înainte spre consolidarea instituției medierii în Republica Moldova, serviciile mediatorilor fiind disponibile în instanțele de judecată, se menționează într-un comunicat de presă emis de Ministerul Justiției.

Foto: justice.gov.md

Secretarul de stat Eduard Serbenco, prezent la eveniment, a vorbit și despre contextul mai larg al fazelor de derulare a proiectului medierii comerciale și arbitrajului în Republica Moldova: „Obiectivul proiectului este unul nobil, popularizarea în continuare și dezvoltarea instituției medierii, ce constă în soluționarea unor litigii pe cale neconflictuală prin intermediul mediatorului și fără ca părțile să se confrunte în instanțele de judecată. Proiectul are menirea de a fortifica medierea și arbitrajul în Republica Moldova, valorificând avantajele acestora”.

Activitățile ce vor fi realizate în cadrul etapei lansate a proiectului au scopul de a crea un sistem eficient de interacțiune a instanțelor de judecată cu Centrul de Mediere, prin direcționarea cauzelor ce pot fi mediate către mediatori. Justițiabilii vor putea să-și aleagă independent mediatorul, care constant va comunica instanței evoluția procesului de mediere și rezultatul final.

În același comunicat se mai spune că fortificarea instituției medierii reprezintă un obiectiv inlcusiv din perspectiva îmbunătățirii accesului la justiție, accelerării procesului de soluționare a cauzelor în instanțe și diminuarea sarcinii instanțelor, în același timp, sporind încrederea investitorilor în capacitatea sistemului judiciar de a soluționa eficient litigiile.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4692 -0.4031%
USD USD 16.9867 0.0972%
RUB RUB 0.2587 -0.0386%
RON RON 4.1716 -0.4273%
UAH UAH 0.6034 -0.2974%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile