Logo Realitatea.md

(FOTO) Meghan Markle și Prințul Harry sunt de nerecunoscut în „noua lor viață” independentă în Canada

21 Ianuarie 2020, 16:17 // În lume

Prinţul Harry a ajuns marţi în Canada pentru a i se alătura soţiei sale, Meghan, şi fiului lor, Archie, alături de care va începe o nouă viaţă, „mai independentă” de casa regală britanică, scrie Agerpres.

La mai puţin de două săptămâni după anunţul şoc al ducelui şi ducesei de Sussex de a se retrage din familia regală, pentru a deveni mai independenţi, şi la două zile după acordul anunţat de regina Elisabeta a II-a, prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, a aterizat la ora 03:00 GMT în Vancouver, purtând o căciulă pe cap şi o geantă aruncată neglijent pe umăr.

El a luat apoi un alt zbor către insula Vancouver, unde Meghan şi Archie îl aşteptau în casa în care locuiesc de mai multe săptămâni şi unde familia princiară a petrecut sărbătorile de sfârşit de an.

Ducele de Sussex a părăsit Regatul Unit luni seară, după unul dintre ultimele sale angajamente oficiale în calitate de membru al familiei regale, a anunţat cotidianul britanic Daily Telegraph. Harry a avut o apariţie consistentă la summitul Regatul Unit - Africa destinat investiţiilor de la Londra, unde s-a întâlnit cu mai mulţi şefi de stat africani şi s-a întreţinut în privat cu prim-ministrul Boris Johnson.

Ruptura, care va deveni oficială în primăvară, va fi mai dură decât sperau ducele şi ducesa de Sussex, care nu vor mai putea utiliza titlurile de „alteţe regale”, nu vor mai beneficia de fonduri publice şi nu o vor mai reprezenta oficial pe suverana de 93 de ani. Harry va trebui, de asemenea, să renunţe la funcţiile sale militare, la care ţinea foarte mult.

Exprimându-se public pentru prima dată după criza pe care a provocat-o în monarhia britanică, Harry a recunoscut duminică seara că simte o mare tristeţe: „Speranţa noastră a fost de a continua să o slujim pe regină, Commonwealth-ul şi asociaţiile mele militare, fără finanţare publică. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil”, a spus prinţul Harry.

Citeste tot despre: Harry, Meghan Markle
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.0890 -0.2117%
USD USD 17.6890 0.2232%
RUB RUB 0.2781 -0.1795%
RON RON 3.9937 -0.2971%
UAH UAH 0.7229 0.1108%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile