Logo Realitatea.md

Meghan şi Kate păreau cele mai bune prietene la slujba de Crăciun, în pofida zvonurilor din ultima vreme

26 Decembrie 2018, 11:46 // Life

Meghan Markle şi Kate Middleton păreau cele mai bune prietene în timp ce se îndreptau spre biserica St. Mary Magdalene din Sandringham, unde familia regală urma să asiste la slujba de Crăciun, în pofida zvonurilor privind o relaţie din ce în ce mai tensionată între cele două, informează Agerpres citând publicaţia The Mirror.

Foto: eonline.com

Pe drumul spre biserică, cele două ducese au mers una lângă cealaltă, discutând şi zâmbind, alături de soţii lor, Harry şi William. Cele două perechi au fost însoţite de prinţul Charles. Toţi ochii au fost însă aţintiţi asupra duceselor, în condiţiile în care această ocazie a fost una primele în care cele două au putut fi văzute împreună după apariţia zvonurilor.

Kate (36 de ani) a ales pentru această ocazie un palton de culoare vişinie, în timp ce Meghan (37 de ani) a optat pentru o ţinută sobră, de culoare neagră.

Acest Crăciun este primul pentru Meghan în calitate de membru al familiei regale şi totodată ultimul înainte de a deveni mamă pentru prima dată.

Regina Elisabeta a II-a (92 de ani) a venit singură la biserică, în contextul în care soţul său, ducele de Edinburgh (97 de ani), s-a retras din viaţa publică. Palatul Buckingam a transmis însă că ducele se simte foarte bine şi va petrece Crăciunul în intimitatea căminului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0327 -0.4314%
USD USD 17.8712 -0.0760%
RUB RUB 0.2790 -0.4638%
RON RON 4.2128 -0.3736%
UAH UAH 0.6724 0.3432%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile