Logo Realitatea.md

Mesajele politicienilor de Ziua Independenței Republicii Moldova

27 August 2018, 10:57 // Politica

Politicienii au venit cu diverse mesaje de felicitare cu prilejul marcării a 27 de ani de la obținerea independenței Republicii Moldova.

Atât politicienii de la guvernare, cât și cei din partidele extraparlamentare au postat pe paginilor lor de Facebook mesaje cu ocazia Zilei Independenții.

Președintele Parlamentului Andrian Candu: „În această dimineață, am simțit, o dată în plus, că toate florile lăsate, astăzi, de oamenii care cred în țara lor și în viitorul ei la «Maica Îndurerată» și «Ștefan cel Mare și Sfânt» sunt mai relevante decât toate sondajele și declarațiile. La mulți ani, Republica Moldova!

Premierul Pavel Filip: „Independența ne-o construim cu toții, împreună, zi de zi. Țara, la fel ca Independența, nu este o noțiune abstractă. Țara suntem noi. Fiecare om luat în parte. Dacă noi vom fi mai buni unii cu alții, mai uniți, mai dedicați pentru ceea ce facem, la fel va fi și Republica Moldova: mai frumoasă, mai bună, mai unită. La mulți ani, dragi cetățeni! La mulți ani, Republica Moldova".

Președintele Partidului Democrat din Moldova Vlad Plahotniuc:Am toată convingerea că astăzi noi suntem mai puternici ca stat decât ieri, iar dorința noastră e să fim mâine mai puternici decât azi. Știu că întotdeauna este loc pentru mai bine și nu toate speranțele și visurile cetățenilor au fost îndeplinite, dar ne încurajează faptul că suntem pe drumul cel bun și avem toată motivația să transformăm Moldova într-un plai cu adevărat confortabil pentru educație, muncă și trai decent, și pentru cei vârstnici, și pentru cei tineri, pentru familii și pentru copii. Acesta e visul nostru moldovenesc comun, pe care prin acțiuni consecvente și prin rezultate concrete îl vom putea înfăptui. Poporul și țara noastră merită tot ce e mai bun.  La Mulți Ani, Moldova!”

Președintele fracțiunii parlamentare a PDM Marian Lupu: „Istoria ne-a învățat că un stat se construiește datorită curajului unor oameni cu viziune și drag de patrie. Ne înclinăm azi în fața lor, celor care au contribuit la obținerea și păstrarea independenței țării noastre. Ne angajăm să ducem Republica Moldova mai departe, pe drumul cel bun și să o lăsăm urmașilor noștri mai frumoasă, mai puternică și mai dezvoltată. La Mulți Ani tuturor moldovenilor de Ziua Independenței, la Mulți Ani Republica Moldova!”.

Deputatul PDM Sergiu Sîrbu „Drumul către independență nu a fost lin, așa cum nu a fost nici cel din ultimii 27 de ani. Dar am învățat din fiecare pas. Am căzut, ne-am ridicat și am mers înainte. Tot înainte vom merge și de acum încolo. Și vom fi mai buni, mai uniți și mai determinați. La Mulți Ani de Ziua Independenței!”. 

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu: „Poliția a agresat protestatarii pașnici ca să facă loc pentru uzurpatorii Dodon și Filip! Vă așteptăm aici să le spunem ce credem despre ei, să le spunem că nici monumentul lui Ștefan cel Mare, nici independența, nici țara nu le aparțin”.

Președintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu: „Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale.” Chișinău, 27 august 1991, fragment din Declarația de Independență.

La 27 august 2018, se împlinesc 27 de ani de când Republica Sovietică Socialistă Moldovenească şi-a declarat independenţa faţă de URSS şi a devenit Republica Moldova. În acea zi, 280 de deputaţi, printre care și liderul PL, Mihai Ghimpu, au semnat memorabilul document, iar sute de mii de cetăţeni au salutat, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, acest eveniment istoric.

Dragi cetățeni, felicitări cu ocazia Zilei Independenței, independență ce ne-a oferit șansa de a reveni la Țara-mamă, de a vorbi dulcea noastră limbă română, de a scrie în alfabet latin si a purta la piept falnicul tricolor românesc”. Continuarea o găsiți AICI.

Deputatul PL Ion Apostol: „La cei 27 de ani de la independență”, Republica Moldova rămâne în continuare copilul furat de barbari de la sânul Mamei- România, care la 27 august 1991 , a reușit să evadeze din captivitate, dar nu a ajuns Acasă la Mama”.

Președintele Partidului Unității Naționale Anatol Șalaru: „Au trecut 27 de ani de la declararea independeței Republicii Moldova față de URSS, 27 de ani de experimente și mai ales un lung șir de eșecuri ce dovedesc fără tăgadă artificialitatea acestui stat.  Ceea ce s-a întâmplat ieri în PMAN, în ajunul sărbatoririi independenței, nu este doar tragic ci este, în primul rând, grotesc de ridicol. În fapt, evenimentele de ieri sunt o imagine perfectă a ceea ce a ajuns astăzi Republica Moldova: un stat delegitimat, un stat eșuat, un teatru de război între clanurile oligarhice , război care se duce prin elemente proxi, prin interpuși. Asta în timp ce tinerii unioniști sunt blocați pe frontiera româno-română!
Nu asta mi-am dorit nici eu și nici ceilalți semnatari ai declarației de independență. Am privit acest act doar ca un element tranzitoriu către reunificare.
După 27 de ani nu suntem nici țară, nici independenți și nici nu vom deveni, pentru că locul nostru nu este în zisa ”independență” ci în interiorul României căreia îi aparținem. Continuarea o găsiți AICI.

Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi: „La multi ani, Republica Moldova!”.

Vicepremierul pentru Integrare Europeană Iurie Leancă: „Astăzi fiecare definește Independența în felul său. Ceea ce contează însă, e să fim uniți și să clădim împreună o țară în care să ne regăsim cu toții. Deoarece la cei 27 ani de Independență încă multe învățăm din mers. Încă multe lucruri avem de făcut astfel încât într-o bună zi să ne regăsim în marea familie europeană. La mulți ani Republica Moldova! La mulți ani, stimați cetățeni, oriunde ați fi!

Știrea se actualizează ...

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.0734%
USD USD 17.1929 -0.4182%
RUB RUB 0.2429 0.1237%
RON RON 4.0207 -0.0770%
UAH UAH 0.6382 -0.2501%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile