Logo Realitatea.md

Migranți lăsați să moară într-un camion frigorific. Traficanții s-au ales cu închisoare pe viață!

20 Iunie 2019, 20:40 // În lume

Patru traficanţi de persoane au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă de un tribunal ungar, joi, fiind consideraţi responsabili de moartea a 71 de migranţi ale căror cadavre aflate în descompunere au fost descoperite într-o camionetă de pe o autostradă austriacă în august 2015.

Judecătorul Erik Mezolaki a afirmat că trei dintre traficanţi nu au opţiunea eliberării condiţionate, iar al patrulea va trebui să stea în închisoare cel puţin 30 de ani.

Un cetăţean din Afganistan şi trei bulgari au fost găsiţi vinovaţi de ucidere din culpă pentru că au refuzat să oprească camioneta frigorifică pentru a deschide uşile şi a pătrunde aer, în ciuda faptului că cei aflaţi înăuntru au cerut acest lucru.

Pasagerii şi-au dat seama că sunt în pericol de a se sufoca aşa că au bătut în uşi şi au ţipat pentru a capta atenţia şoferului, a informat un judecător anul trecut.

Printre cei decedaţi se aflau 59 de bărbaţi, opt femei şi patru copii din Siria, Irak şi Afganistan, iar cazul lor a şocat Europa, scrie digi24.ro. Acesta a fost cel mai grav astfel de incident care a avut loc în ruta prin Balcani a sutelor de mii de migranţi care fug de război şi sărăcie din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7527 0.0000%
USD USD 17.6166 0.0000%
RUB RUB 0.2797 0.0000%
RON RON 4.1748 0.0000%
UAH UAH 0.6762 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile