Logo Realitatea.md

Mihail Efremov a fost condamnat la 8 ani de închisoare (VIDEO)

09 Septembrie 2020, 12:40 // Life

Actorul rus Mihail Efremov a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de conducerea automobilului în stare de ebrietate și de provocarea unui accident care s-a soldat cu moarte unui curier pe nume Serghei Zaharov.

Potrivit Meduza.io, procurorii au cerut pedeapsă cu 11 ani de închisoare, dar judecătoarea Elena Abramova a redus termenul până la opt ani.

Fiul cel mare al decedatului, Vitalii, va primi despăgubiri în valoare de 800 de mii de ruble, deși acesta a solicitat 7,5 milioane de ruble.

După anunțarea sentinței, cei prezenți au fost rugați să părăsească sala, în timp ce Efremov a fost încătușat, fără a-și lua rămas bun de la familie și prieteni.

Efremov a fost scos, iar în timp ce mergea pe coridor cu capul în sus, soția a strigat „Mișka, roagă-te, Mișka!”, apoi s-a așezat pe bancă și a început a plânge.

Amintim că la începutul lunii iunie 2020, Mihail Efremov a provocat un accident rutier în centrul Moscovei. Actorul circula cu viteză excesivă, iar la un moment dat, mașina lui a ieșit pe contrasens și a lovit o autoutilitară de model Lada, condusă de Serghei Zaharov. Șoferul a decedat din cauza traumelor grave.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5385 -0.5249%
USD USD 16.6888 0.1717%
RUB RUB 0.2181 -0.1831%
RON RON 4.0133 -0.7125%
UAH UAH 0.5921 0.2200%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile