Logo Realitatea.md

Ministerul Economiei a organizat cea de-a doua ședință a Comisiei Naționale pentru Antreprenoriatul Social

17 Septembrie 2019, 16:45 // Economie

Astăzi a avut loc cea de-a doua ședință a Comisiei Naționale pentru Antreprenoriatul Social. S-a discutat despre componența grupului de lucru pentru analiza activității persoanelor juridice cu statut de întreprindere socială sau întreprindere socială de inserție, precum și despre provocările privind dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova.

Foto: mei.gov.md

Conform Raportului de analiză – care a fost elaborat pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii ca urmare a contractului de asistență tehnică și financiară pe care îl are încheiat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei în cadrul proiectului „Economic Policy Advice to the Moldovan Government” –  antreprenoriatul social în Moldova se află în primele sale etape de dezvoltare și nu poate crește fără o serie de eforturi constante, susținute de toți actorii implicați.

Potrivit documentului, pe lângă cadrul legislativ, este necesar să se inițieze măsuri concrete pentru crearea unui ecosistem favorabil dezvoltării antreprenoriatului social, printre acestea se numără accesul la diferite instrumente de finanțare și piețe, structuri de sprijin pentru afaceri, dezvoltarea resurselor umane și cercetare, facilități fiscale și non-fiscale diferențiate pe tipuri de întreprinderi sociale etc.

Reamintim că în cadrul primei ședințe, care a avut loc în luna iunie curent, a fost lansat procesul de aplicare și recepționare a dosarelor entităților juridice care doresc să se certifice în calitate de întreprinderi sociale sau întreprinderi sociale de inserție.

Statutul de întreprindere socială sau întreprindere socială de inserție se atribuie pe un termen de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii dacă se face dovada că sunt respectate condițiile care au stat la baza atribuirii statutului respectiv.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4579 -0.1006%
USD USD 17.5510 0.5569%
RUB RUB 0.2851 0.8490%
RON RON 4.0715 -0.0883%
UAH UAH 0.7201 -0.4699%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
15 ian, 16:21 //

(GALERIE FOTO) Cum arată restaurantul unde Dodon și socialiștii au chefuit aseară și ce prețuri afișează localul pentru servicii

15 ian, 15:32 //

Socialiștii și Dodon au dat aseară un chef într-un restaurant de lux din Capitală. Securitatea în zonă a fost asigurată de poliție și SPPS (VIDEO)

20 ian, 11:00 //

LIVE! Procuratura Generală: Prezentarea rezultatelor controalelor desfășurate la Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale

17 ian, 12:39 //

Ioniță: „România a finanţat multe în Republica Moldova, fără să primim măcar un cuvânt de mulţumire”

16 ian, 10:00 //

LIVE! Artistul Ștefan Petrache este condus pe ultimul drum. Rudele, prietenii, colegii îi aduc omagiu

16 ian, 15:31 //

Dodon, despre vacanțele de lux: Ieri cineva voia să se scalde cu mine, azi altcineva caută foto unde-s în chiloți de baie

16 ian, 17:49 //

foto: autosalubritate.md Șoferii de la „Autosalubritate” se plâng primarului pe condițiile proaste de muncă și salariile mari ale șefilor: „Nu suntem socotiți de oameni”. Ceban nu (le) răspunde

17 ian, 10:32 //

Foto: novostipmr Tiraspolul a anunțat că restricționează accesul mașinilor cu numere de înmatriculare RM

17 ian, 15:17 //

Foto: adevarul.ro Povestea unei jurnaliste, originare din Chișinău, care a emigrat în '89 în SUA. „Când doi miliţieni m-au dus la secţie...”

16 ian, 14:47 //

captură video Accident rutier grav, produs noaptea trecută în Capitală. VIDEO din momentul extragerii unui tânăr dintre fiarele automobilului