Logo Realitatea.md

Ministerul Educației a demarat procesul de raționalizare a rețelei de universități publice din țară

27 Mai 2020, 17:21 // Societate

În condițiile existenței în Republica Moldova a unui număr mare de instituții publice de învățământ superior raportat la numărul în descreștere a studenților, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a demarat procesul de raționalizare a rețelei de universități publice din țară cu scopul de a eficientiza cheltuielile publice și de a crește calitatea studiilor.

Foto: diez.md

Decizia a fost luată urmare a analizei activității celor 18 instituții publice de învățământ superior, care în majoritatea cazurilor au la activ administrații și infrastructuri statice, neadaptate numărului de candidați la studii.

Având la bază „Raportul de raționalizare a cheltuielilor în învățământul profesional tehnic și superior” susținut de expertiza Fondului Monetar Internațional, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va implementa în următoarea perioadă unele acțiuni de raționalizare, restructurare și modernizare a instituțiilor de învățământ superior și anume:

  • Fuziunea prin absorbție de către o universitate cu programe similare a altor instituții de învățământ superior cu un număr mic de studenți și aceleași programe;
  • Modificarea mecanismelor de finanțare a învățământului superior;
  • Consolidarea universităților regionale: în Nordul și Sudul Republicii Moldova, transformând aceste instituții de învățământ superior în centre regionale de susținere a sectorului economic respectiv, acolo unde avem Zone economice libere;
  • Evaluarea externă în scopul acreditării tuturor programelor de studii superioare de licență, master și doctorat pentru a asigura activitatea pe piața educațională a instituțiilor de învățământ superior cu programe de studii superioare de calitate.

În context, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a avut astăzi, 27 mai, o întrevedere cu rectorul Institutului de Relații Internaționale din Moldova, Valentin Beniuc, și rectorul Universității de Stat „Dimitrie Cantemir”, Aurelia Hanganu. Urmare a discuțiilor, rectorii au fost informați despre lansarea procesului de fuzionare (prin absorbție) a celor două instituții de învățământ superior cu Universitatea de Stat din Moldova și despre pașii care urmează să-i întreprindă.

Menționăm că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a expediat în adresa Guvernului un proiect de hotărâre în acest sens.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.0734%
USD USD 17.1929 -0.4182%
RUB RUB 0.2429 0.1237%
RON RON 4.0207 -0.0770%
UAH UAH 0.6382 -0.2501%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile