Logo Realitatea.md

Ministerul Educației, despre cazul Valentinei Dobîndă, directoarea Școlii Profesionale nr. 2, vizată de perchezițiile de azi-dimineață ale PCCOCS

14 Februarie 2018, 14:00 // Societate

Pe numele directoarei Școlii Profesionale nr. 2 din Chișinău, vizată de perchezițiile de azi-dimineață ale PCCOCS, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a demarat o anchetă internă încă în luna decembrie a anului trecut, în urma mai multor plângeri din partea profesorilor și ai elevilor din cadrul acestei instituții, susține Ion Mischevca, șeful Serviciului informare și comunicare cu mass-media al Ministerului Educației Culturii și Cercetării (MECC).

Ancheta de serviciu încă nu s-a încheiat, iar probele acumulate de comisia de la minister au fost transmise Centrului Național Anticorupție, susține reprezentantul MECC.

Dumneaei a fost anterior sancționată cu mustrare aspră. Apoi a fost concediată, însă actul de concediere a fost anulat ulterior de instanța de judecată. Vom aștepta ce răspuns ne vor da colegii de la CNA, care este finalitatea urmăririi penale și ulterior, vom lua o decizie pe intern”, a precizat purtătorul de cuvând al MECC.

Amintim că, azi-dimineață, procurorii PCCOCS și ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane au descins în biroul directoarei Școlii Profesionale nr. 2 din Chișinău, Valentina Dobîndă. Ea este suspectată de exploatarea prin muncă a elevilor care-și fac studiile în această instituției. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6429 -0.4624%
USD USD 18.1596 -0.2434%
RUB RUB 0.2876 -0.6220%
RON RON 4.3730 -0.5051%
UAH UAH 0.6939 -0.4019%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile