Logo Realitatea.md

Ministerul Finanțelor va negocia cu Franța Convenția pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale

26 Februarie 2020, 16:26 // Economie

Guvernul Republicii Moldova a aprobat inițierea negocierilor cu Guvernul Republicii Franceze asupra proiectului Convenției pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, 26 februarie 2020, în cadrul ședinței Executivului.

Foto: gov.md

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, această convenție are drept scop dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două state, atât în domeniul eliminării dublei impuneri a persoanelor fizice și juridice, cât și în scopul atragerii investițiilor străine: „Prevederile Convenției se asează pe crearea unor sisteme fiscale care ar coordona acțiunile aferente impunerii fiscale între cele două țări, precum și eliminării discriminării fiscale sub orice formă, fapt care va asigura condiții favorabile de efectuare a activității economice externe și de consolidare a relațiilor economice”.

Instituția responsabilă pentru negocierea și semnarea proiectului Convenției respective este Ministerul Finanțelor.

Precizăm că, actualmente Republica Moldova aplică Convenții pentru evitarea dublei impuneri cu 50 de state.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7760 0.0000%
USD USD 18.0446 0.0000%
RUB RUB 0.2313 0.0000%
RON RON 4.0914 0.0000%
UAH UAH 0.6405 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile