Ministerul rus de Externe l-a convocat pe ambasadorul moldovean, Andrei Neguța, exprimându-și protestul în legătură cu decizia conducerii Republicii Moldova de a-l declara pe vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, persona non grata pe teritoriul țării noastre.
„Viceministrul rus, Grigori Karasin, i-a exprimat ambasadorului moldovean, Andrei Neguță, un protest hotărât în privința deciziei conducerii din Moldova de a-l declara pe vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, persona non grata, subliniind faptul că partea rusă a muncit pentru a dezvolta relațiile Rusiei cu Republica Moldova. Este vorba despre măsurile luate în sfera comercial-economică, migrației, și în alte direcții ale cooperării noastre”, se arată în comunicatul oficial al Ministerului rus de Externe.
Totodată, decizia de la Chișinău este calificată drept una iresponsabilă, ce are scopul de a destrăma relațiile moldo-ruse. „A fost subliniat, în special, că în ultima perioadă, ținta provocărilor au devenit nu doar oficialii, dar și cetățenii de rând din ambele țări. Se creează impresia că politicienii de la Chișinău încearcă să obțină rolul de pe „flancul drept” în contextul campaniei fără perspectivă împotriva Federației Ruse. Acest lucru trezește indignare și urmează să primească un răspuns în acest sens. Mai mult, suntem forțați să atragem atenția că asemenea acțiuni periculoase pot genera instabilitate nu doar în regiune, ci și în Europa. Este actual, mai ales, în contextul tentativelor continue ale politicienilor moldoveni de a agrava situația în jurul reglementării regiunii transnistrene”, se mai menționează în comunicat.
Realitatea.md amintește că Guvernul a decis astăzi, 2 august, să-l declare pe vicepremierul Federației Ruse Dmitri Rogozin „persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova”, în urma declarațiilor făcute în ultima perioadă la adresa țării noastre, a cetățenilor și a conducerii.
![]() |
EUR | 21.1931 | 0.7076% |
![]() |
USD | 17.5695 | 0.5413% |
![]() |
RUB | 0.2383 | 1.1031% |
![]() |
RON | 4.3455 | 0.6578% |
![]() |
UAH | 0.6315 | 1.2344% |
Vezi si alte valute |
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Cine minte, Dodon sau Durleșteanu? Declarații care se contrazic referitor la candidatura PSRM
Zinaida Greceanîi, în taină în vizită la Moscova, la invitația Ambasadei R. Moldova în Rusia
Maia Sandu nu îl vrea pe Sîrbu la ședința CSS. Deputatului i-a fost interzisă intrarea (VIDEO)
Impozitele achitate de fratele lui Dodon - „secret fiscal”. Alaiba s-a adresat la CCM (VIDEO)
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”