Logo Realitatea.md

Ministra Justiției s-a întâlnit cu 200 de notari din țară. Aceasta îi îndeamnă să asigure funcționalitatea organelor de autoadministrare

06 Octombrie 2018, 12:43 // Actualitate

Ministra Justiției, Victoria Iftodi, a participat la Adunarea generală a notarilor ce a reunit aproape 200 de notari din țară. Cu acest prilej, a adresat notarilor câteva mesaje și i-a îndemnat să se mobilizeze în scopul instituirii organelor de autoadministrare ale profesiei.

Foto: justice.gov.md

„Să ne îndreptăm acțiunile și eforturile pentru a depăși situația actuală de incertitudine ce vizează autoadministrarea profesiei de notar. Vă îndemn să căutăm căi de deblocare a acestei situații, inclusiv în contextul modificătii legislației”, a subliniat ministra Justiției. De asemenea, Victoria Iftodi i-a îndemnat pe notari ca în activitatea lor să fie imparțiali și mereu respectuoși atât față de cetățeni, cât și față colegii de breaslă.

În cadrul Adunării generale a notarilor a fost discutat proiectul regulamentului activității notarilor în domeniul prevenirii combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, care urmează a fi aplicat de notari, în calitatea lor de entități raportoare. Adrian Munteanu, șeful-adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) a vorbit notarilor despre aspectele procesului de combatere și implicarea pe care o au notarii în acest sens, contribuind în final la edificarea unui stat de drept.

De asemenea, s-au purtat discuții privind proiectul procedurii de declarare voluntară a bunurilor, cotelor-părți în întreprinderi, mijloacelor de transport și valorilor mobiliare în domeniul prevenirii combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, fiind delegat un reprezentatnt al Camerei Notariale pentru semnarea acordului de cooperare cu SPCSB.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2278 0.0000%
USD USD 17.7044 0.0000%
RUB RUB 0.2781 0.0000%
RON RON 4.0354 0.0000%
UAH UAH 0.7237 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile