Logo Realitatea.md

Ministrul Justiției, despre cererea de chemare în judecată împotriva „Avia-Invest”. Învinuiește fosta ministră

17 Ianuarie 2020, 15:26 // Societate

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, susține că Agenția Proprietății Publice (APP) a înaintat în luna septembrie o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Avia-Invest” privind nulitatea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. Însă, „din cauza unor gafe procesuale admise de Ministerul condus de Olesea Stamate”, spune acesta; instanța a mai acordat 20 de zile pentru înlăturarea acestora, iar ca urmare „au fost pierdute patru luni”.

„Nu contest competența doamnei Stamate, dar... Dacă nu contest competența, atunci apar suspiciuni de rea-intenție. Sau cum?”, se întreabă ministrul într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui, din cauza „unor gafe procesuale la întocmirea și depunerea acțiunii, la data de 14 ianuarie 2020, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani a emis o încheiere prin care a decis să acorde APP un termen de 20 zile pentru înlăturarea lacunelor din acțiune pentru ca acțiunea să nu fie declarată inadmisibilă”. „Actualmente MJ în colaborare cu APP, vor depune toate eforturile astfel încât procesul de judecată să poată fi pus pe rol în vederea soluționării litigiului și pretențiilor statului cu privire la iregularitățile legate de concesionarea Aeroportului Chișinău”, susține Fadei Nagacevschi.

În opinia sa, în aceste circumstanțe au fost pierdute patru luni. „Patru luni în cazul unui obiectiv, care membrii fostului executiv îl declarau strategic important, și acum încearcă să ne acuze că nu întreprindem măsuri hotărâte. Noi acționăm hotărât și competent. Întrebarea e – ce au făcut ei?”, mai declară Nagacevschi.

IPN scrie că operațiunile și managementul Aeroportului Internațional Chișinău au fost transferate către „Avia Invest„ în noiembrie 2013, în baza unui parteneriat public-privat. Compania concesionară s-a angajat să administreze aeroportul timp de 49 de ani și să investească în modernizarea lui 250 de milioane de euro.

La sfârșitul lunii decembrie, a devenit cunoscut faptul că NR Investments Ltd renunță la cumpărarea cotei de 95% din Avia Invest SRL. Ultima a informat ulterior într-un comunicat de presă că omul de afaceri din Federația Rusă, Andrei Goncearenko, este noul beneficiar al companiei „Komaksavia Airport Invest” Ltd, care deține 95% din „Avia-Invest”.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.0890 -0.2117%
USD USD 17.6890 0.2232%
RUB RUB 0.2781 -0.1795%
RON RON 3.9937 -0.2971%
UAH UAH 0.7229 0.1108%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile