Logo Realitatea.md

Ministrul Oleg Țulea oferă detalii despre repatrierea moldovenilor, după ce a avut o ședință cu șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare

01 Aprilie 2020, 12:25 // Actualitate

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea a organizat o reuniune în sistem de videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova. Pe agenda reuniunii de astăzi au fost subiecte ce vizează procesul de repatriere și ajutorare a cetățenilor moldoveni aflați în situații dificile în străinătate, în contextul actualei situații epidemiologice COVID-19.

În conformitate cu Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va coordona procesul repatrierii cetățenilor Republicii Moldova cu rutele aeriene charter. Prin Dispoziția nr. 10 a Comisiei pentru Situații Excepționale din 31.03.20 a fost aprobată Procedura de organizare a curselor aeriene de repatriere a cetățenilor Republicii Moldova, stabilind rolul Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Autorității Aeronautice Civile și Operatorilor aerieni în acest proces.

Ministrul Oleg Țulea a discutat cu șefii misiunilor diplomatice aspectele practice de organizare a procesului de repatriere a cetățenilor RM, în conformitate cu procedura adoptată de CSE pe 31.03.2020.

În cadrul reuniunii au fost trecute în revistă activitățile desfășurate pe parcursul săptămânii trecute de către echipa ministerului și misiunilor diplomatice, dar și acțiunile necesare a fi întreprinse în perioada imediat următoare.

Grație eforturilor Ministerului și misiunilor diplomatice în ultimele două săptămîni au fost repatriați peste 4000 cetățeni ai RM din mai multe țări.

Astfel, pe parcursul ultimelor 10 zile, potrivit informațiilor parvenite de la Misiunile Diplomatice și Oficiile Consulare ale Republicii Moldova în străinătate, le-a fost facilitată trecerea frontierelor străine și revenirea în țară a mai multor persoane, inclusiv din: Franța – 660, Rusia – 840, Marea Britanie – 398, Turcia – 155, Italia – 180, Israel – 159, prin România – 115, prin Ucraina – 355, din Germania/Polonia/Ucraina – 195, din Estonia/Letonia/Lituania – 68, ș.a.

Ministerul recomandă cetățenilor moldoveni, aflați în situații dificile și/sau care necesită asistență consulară peste hotare, să contacteze ambasadele și consulatele Republicii Moldova în țara respectivă, sau să apeleze la Centrul de apel MAEIE la nr. de telefon +373 22 788722 (mfa.gov.md/ro/content/centrul-de-apel).

Pe paginile web și profilurile de facebook ale Ministerului, Misiunilor Diplomatice și Oficiilor Consulare ale Republicii Moldova pot fi găsite informații și actualizări privind Alertele de călătorie referitor la condițiile de intrare și tranzit din statele de acreditare.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4009 -0.4801%
USD USD 17.6277 -0.3758%
RUB RUB 0.2486 -0.4405%
RON RON 4.0060 -0.4572%
UAH UAH 0.6555 -0.0457%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile