Logo Realitatea.md

Mirosul „de picioare nespălate” în cabină a făcut să aterizeze de urgență un avion cu 220 de pasageri la bord

01 August 2018, 17:17 // În lume

Un avion al companiei Spirit Airlines, care zbura pe ruta New York - Fort Lauderdale, a aterizat de urgenţă după ce mai mulţi pasageri s-au plâns din cauza mirosului puternic din cabină, descris ca fiind „de picioare nespălate”.

Foto: Twitter

Unii pasageri au acuzat arsuri în zona pieptului şi pe gât din cauza mirosului. După aterizare, o echipă HAZMAT a cercetat aeronava dar nu a descoperit sursa mirosului. Avionul avea la bord 220 de persoane, iar câteva au fost transportate la spital.

Spirit Airlines a anunţat că va investiga în continuare incidentul pentru a vedea ce a provocat mirosul. Potrivit AOL, nu este exclus ca acesta să fi fost provocat chiar de picioarele nespălate ale unui pasager, scrie Mediafax.

În luna mai a acestui an, un alt avion, aparţinând companiei Transavia, a aterizat de urgenţă din cauza unui pasager care mirosea îngrozitor. Mai multe persoane de la bord au avut stări de leşin şi vomă. Ulterior, bărbatul a murit şi s-a aflat că suferea de necrozarea ţesuturilor în urma unei infecţii dezvoltate pe când se afla în vacanţă în Insulele Canare.

 
 
 
 
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5261 0.0000%
USD USD 16.7700 0.0000%
RUB RUB 0.2176 0.0000%
RON RON 4.0054 0.0000%
UAH UAH 0.5935 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile