Logo Realitatea.md

Modificări la legea cu privire la publicitate. Se va institui regimul juridic al publicității politice în perioada postelectorală

11 Octombrie 2018, 13:07 // Societate

Legislația națională cu privire la publicitate ar putea fi racordată la standardele și bunele practici europene și internaționale în domeniu. Noul proiect de lege care urmează să substituie actuala Legea cu privire la publicitate a fost examinat, astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Foto Simbol

Noile reglementări propuse instituie regimul juridic al mesajelor de interes public, cele definite, în actuala legislație, ca „publicitate socială” și care sunt reglementate contradictoriu. Astfel, mesajele de interes public pot avea ca obiect valorile și principiile constituționale, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, modul de viaţă sănătos și ocrotirea sănătăţii, drepturile și obligațiile persoanelor, autorităților și instituțiilor publice, centrale și/sau locale, condițiile de acces și de utilizare a serviciilor publice oferite gratuit de autoritățile publice, protecţia mediului, informarea cetățenilor în perioada electorală cu privire la alegeri, protecţia socială a populaţiei etc. Fiecare mesaj de interes public va putea fi difuzat atât gratuit, cât și contra plată.

De asemenea, se propune ca activitatea de planificare, asistență tehnică, evaluare și monitorizare în domeniul difuzării mesajelor de interes public de către persoanele juridice din sectorul statal să fie coordonată de Consiliul privind mesajele de interes public, care va avea un rol consultativ. Totodată, se prevede instituirea și implementarea regimului juridic al publicității politice în perioada extraelectorală, care nu există în prezent. Este stabilit cine nu poate fi furnizor de publicitate politică, precum și faptul că achitarea pentru serviciile de difuzare a publicității politice poate fi efectuată doar prin transfer bancar.

Alte modificări se referă la publicitatea exterioară, în condițiile descentralizării administrative și ale autonomiei locale, la regimul juridic al autoreglementării în acest domeniu, precum și asigurarea transparenței pe piața publicității, în vederea protecției concurenței.

Proiectul interzice publicitatea subliminală, publicitatea înșelătoare, publicitatea amorală, publicitatea discriminatorie, publicitatea sexistă, cea care poate provoca panică, instiga la violenţă sau la acţiuni periculoase, cea care încurajează, în mod direct sau indirect, comportamentul contrar legii, publicitatea prin care se denigrează produse, servicii sau profesii, precum și publicitatea penetrantă.

Potrivit autorilor, adoptarea și implementarea noului proiect va contribui la protejarea pieței publicității Republicii Moldova, protejarea și promovarea spațiului informațional și a intereselor economice ale mass-media naționale, reprezentând o contribuție importanță a statului pentru promovarea mijloacelor de informare în masă în condițiile unui stat democratic.

Proiectul, votat în prima lectură, a fost elaborat în cadrul Grupului de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media și este promovat în Parlament de către un grup de deputați. Documentul urmează a fi votat în lectură finală.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5480 -0.2994%
USD USD 16.9702 -0.0265%
RUB RUB 0.2588 -0.0386%
RON RON 4.1895 -0.2904%
UAH UAH 0.6052 -0.4769%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile