Logo Realitatea.md

Modificările la Legea privind administrația publică locală, votate în prima lectură. Președinții de raioane vor fi aleși din rândul consilierilor

30 Iulie 2019, 16:26 // Societate

Președinții de raioane vor fi aleși din rândul consilierilor. Parlamentul a aprobat în prima lectură, în ședința plenară de astăzi, modificări la Legea privind administrația publică locală.

”Conform prevederilor actuale, în calitate de președinte al raionului, efectiv poate fi aleasă o persoană care să nu fie ales local și care să nu fi participat în campanie electorală, adică să nu dispună de reprezentativitate acordată de colectivitatea locală”, menționează autorii inițiativei legislative.

Alte modificări prevăd alegerea și eliberarea din funcție a viceprimarilor. Viceprimarii sunt aleși și eliberați din funcție la propunerea primarului, prin decizie a consiliului, adoptată cu votul majorităţii consilierilor aleşi.

În cazul în care proiectul de decizie este exclus de pe ordinea de zi la două ședințe consecutive de către consiliu sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul numește sau eliberează din funcție viceprimarul prin dispoziție, care se aduce la cunoștința consiliului.

”Este extrem de important ca anume primarul să dețină un rol decisiv în procesul de selectare și numire în această funcție a persoanelor care se potrivesc viziunilor primarului și corespund cerințelor profesionale înaintate de el. În caz contrar, instituția de viceprimar se transformă în una formală, generatoare de conflicte și fără a contribui la eficiența actului guvernamental la nivel local”, se precizează în nota informativă a proiectului. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.0734%
USD USD 17.1929 -0.4182%
RUB RUB 0.2429 0.1237%
RON RON 4.0207 -0.0770%
UAH UAH 0.6382 -0.2501%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile