Logo Realitatea.md

Moldova 1, cu o amendă de 10.000 de lei. Alte posturi au scăpat cu avertizare

01 Noiembrie 2019, 07:58 // Life

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat, în cadrul ședinței din 31 octombrie, postul public de televiziune Moldova 1 cu amendă în valoare de 10.000 lei (aproximativ 500 euro) pentru încălcarea legislației în reflectarea campaniei electorale, iar posturile de televiziune Moldova 2, Canal 2 și PRIME TV au fost avertizate public. Sancțiunile au fost aplicate în urma examinării raportului de monitorizare al CA, privind reflectarea campaniei electorale în perioada 10 - 20 octombrie 2019.

Potrivit Media-azi.md, raportul de monitorizare a radiodifuzorilor a fost audiat în ședința din 30 octombrie, care nu a avut efecte juridice, în lipsa cvorumului necesar. În situația creată, președintele CA Dragoș Vicol a amânat examinarea raportului pentru joi, 31 octombrie.

Astfel, cu cinci voturi pro și două împotrivă (acestea aparținând membrilor CA Corneliu Mihalache și Olga Guțuțui) postul public Moldova 1 a fost sancționat cu 10.000 lei pentru încălcări repetate a Codului serviciilor media audiovizuale, la capitolul „asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”.

Postul PRIME TV a fost de două ori avertizat public în cadrul aceleiași ședințe. Într-un caz, televiziunea a fost sancționată pentru că, potrivit Direcției de monitorizare din cadrul CA, în emisiunea De Facto, prezentată de Valeriu Frumusache, a fost încălcată obligațiunea radiodifuzorului de a informa cu „privire la un fapt sau un eveniment corect, iar informația să fie verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință”.

Într-un alt caz, PRIME TV și Canal 2 nu au asigurat dreptul de acces la serviciile media audiovizuale persoanelor cu dizabilităţi de văz sau auz, în perioada 14 - 20 octombrie.

Ana Butnariuc, editoră-şefă Prime TV, prezentă la ședință, a afirmat că emisiunea DE Facto este una de autor și de analiză și că, astfel, „nu poate fi cenzurată”. Din aceste considerente, Butnariuc susține că observația Direcției de monitorizare este una „pretinsă”.

Cât privește neasigurarea accesului la informație pentru persoanele cu dezabilități, editora-șefă a motivat situația prin faptul că interpretul limbajului mimico-gestual și-a întrerupt colaborarea cu postul respectiv în toiul campaniei electorale și că, în prezent, compania testează un nou soft, pentru a putea asigura traducerea în limbajul respectiv.

Membrul CA Corneliu Mihalache s-a declarat împotriva sancționării postului PRIME TV pentru încălcările depistate în cazul emisiunii De Facto, susținând că jurnaliștii au dreptul să-și afirme ferm punctul de vedere critic față de guvernare. Iar membra CA Olga Guțuțui a menționat că a votat împotriva modului în care acționează Consiliul în raport cu monitorizările posturilor în campania electorală, subliniind că această abordare este una „selectivă”.

În total, CA a monitorizat  6 radiodifuzori, dintre care 4 posturi de televiziune - Moldova 1, Moldova 2, PRIME, Canal 2 - și două posturi de radio - Radio Moldova și Radio Moldova Tineret.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4006 0.4099%
USD USD 17.5420 -0.2173%
RUB RUB 0.2747 0.0729%
RON RON 4.0648 0.2516%
UAH UAH 0.7260 0.0689%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile