Logo Realitatea.md

Moldovagaz negociază cu Gazprom modificarea prețului la gazele naturale

18 Februarie 2020, 16:23 // Economie

Moldovagaz negociază cu Gazprom o posibilă revizuire a formulei de bază de calculare a prețurilor la gaze, prevăzută în contract. Potrivit NewsMaker, obiectivul principal urmărit de Moldovagaz este ca Republica Moldova să cumpere gaze naturale la un preț apropiat celui de la bursa internațională. În prezent, la bursele europene gazul este vândut cu 35 de dolari mai ieftin decât prețul cu care Moldova îl cumpără.

Foto: tastytradenetwork.squarespace.com

În februarie, prețul gazelor la bursele europene a atins un record minim – în prezent gazul este vândut cu 135-140 de dolari. De exemplu, Ucraina cumpără gaz la acest preț. În același timp, prețul de achiziție pentru Moldova s-a ridicat la 173 de dolari pentru 1000 m³, adică în medie cu 35 de dolari mai scump.

„Mulți comercianți sunt interesați activ de posibilitatea furnizării gazelor către R. Moldova prin Ucraina”, declară Sergey Makogon, șeful operatorului ucrainean de transportare a gazelor.

„Pentru Ucraina, prețul gazelor pentru livrare în luna martie va fi de 4150 de hrivne, cu TVA. În dolari și fără TVA, va fi de 138 USD pentru 1000 m³. Transportarea până în Alexeevka (frontiera Moldovei și Ucrainei) – încă 9,71 USD, prin urmare prețul gazului la intrarea în Moldova este de 147,71 USD”, a calculat Makogon.

Cu toate acestea, Moldovagaz consideră că achiziția de gaz de la comercianți nu este profitabilă pentru Moldova. Compania a explicat că, ținând cont de livrare, în final va costa mai mult. În același timp, compania folosește alte cifre în calcule.

„Acesta nu este prețul final al gazelor naturale pentru consumatorii din Ucraina, ci doar prețul de achiziție la bursa din Olanda (fără costul transportului). Livrat în Ucraina, pe piața en-gros gazul va costa deja 4650 de hrivne, adică 191,67 USD pentru 1000 m³. Adică, dacă Moldova ar cumpăra gaz în Ucraina, acesta ar costa cel puțin 191,67 USD, fără a ține cont de transportarea către granița cu Moldova”, a subliniat Moldovagaz.

În același timp, compania a anunțat că negociază cu Gazprom privind o posibilă revizuire a formulei de bază de calculare a prețurilor la gaze, prevăzută în contract. „Obiectivul principal urmărit este ca Republica Moldova să cumpere gaze naturale la un preț apropiat celui de la bursa internațională”, a notat compania, menționând că în timp ce se desfășoară negocierile, părțile nu vor dezvălui detalii.

Săptămâna trecută s-a aflat, că Bulgartransgaz negociază cu Gazprom privind reducerea prețului. Bulgarii așteaptă o diminuare semnificativă în al doilea trimestru al anului 2020. În prezent, Bulgaria cumpără gaz rusesc la 265 de dolari.

Citeste tot despre: gaze, Gazprom, Moldovagaz, negocieri, prețuri
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1290 0.0010%
USD USD 18.5163 -0.6471%
RUB RUB 0.2447 0.4103%
RON RON 4.1626 -0.1224%
UAH UAH 0.6787 -0.8618%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile