Logo Realitatea.md

Moldoveanul care deține cea mai mare plantație de nuci își extinde afacerea. Inaugurarea unei noi fabrici de prelucrare a miezului

05 Februarie 2019, 06:30 // Economie

Moldoveanul din Soroca, care deține cea mai mare livadă de nuci din Europa, își extinde afacerea. Până la începutul noului sezon de recoltare compania sa își propune să inaugureze o nouă fabrică destinată prelucrării miezului de nucă și a derivatelor. Costurile acestui proiect sunt estimate la aproximativ 6 milioane de euro, scrie Agrobiznes.

Foto: agrobiznes.md

În cadrul unui seminar organizat la Soroca, Victor Guțu, directorul SRL Kernel, a explicat cum a început afacerea și atras atenția producătorilor prezenți asupra mai multor aspecte importante ce țin de realizarea unei investiții reușite.

„Anul 2018 a fost un an destul de complicat pentru cultura nucului, iar calitatea miezului este destul de proastă, respectiv dacă spargem nuca și exportăm doar miezul nu prea avem de câștigat. La moment, este mult mai convenabil să exportăm nuci în coajă, pentru că înregistrăm același venit fără a avea anumite cheltuieli”, a spus directorul.

Potrivit sursei, noua fabrică va fi destinată prelucrării miezului de nucă și a derivatelor. Victor Guțu speră că până la începerea noului sezon de producere să fie inaugurată.

„În anul 2018 am început un alt proiect ce presupune o fabrică ce dispune de frigider cu o capacitate de o mie de tone și o încăpere pentru spargerea nucilor. În această hală ne propunem să prelucrăm miezul de nucă, adică să se realizeze caramelizarea și producerea uleiului din miez de nucă presat la rece. Fabrica încă nu este finalizată, urmează montarea liniilor, separatoarelor cu fotoelemente, dar și alte lucrări. Sperăm că până la începutul sezonului să încheiem construcția. Capacitatea acestei fabrici este de 5 mii de tone anual. După suprafața de livadă pe care o avem credem că circa 3000 de tone să fie materie primă proprie, iar 2000 de tone le vom achiziționa de la agenții economici din regiune. Frigiderul are o capacitate de o mie de tone, universal cu atmosferă controlată și în el vom păstra miezul de nucă o perioadă mai îndelungată”, a explicat acesta.

Spațiul total al fabricii este de 6 mii de metri pătrați. Fabrica este dotată și cu depozit pentru materie primă. Este o întreprindere autonomă care funcționează independent. Cazangeria funcționează pe biomasă, astfel energia termică este practic gratuită, utilizând coaja de nucă. 

Amintim că recent, cea mai mare livadă de nuci din Europa a ajuns și în atenția jurnaliștilor de la Euronews, care au vizitat Soroca și au realizat un reportaj despre afacerea de succes a lui Victor Guțu.

VEZI ȘI:

Cea mai mare livadă de nuci din Europa se află în Republica Moldova, potrivit Euronews (VIDEO)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3214 0.0000%
USD USD 17.5802 0.0000%
RUB RUB 0.2745 0.0000%
RON RON 4.0546 0.0000%
UAH UAH 0.7255 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile