Logo Realitatea.md

Moscova le recomandă bătrânilor să rămână acasă, din cauza pandemiei, iar angajatorilor să desfășoare telemunca

25 Septembrie 2020, 13:17 // În lume

Capitala Rusiei, Moscova, confruntată cu o nouă creştere a numărului de infectări cu coronavirus, le-a cerut vineri locuitorilor săi în vârstă de peste 65 de ani să se izoleze la domiciliu, iar companiilor să recurgă la telemuncă, transmite AFP.

Foto Simbol

„Moscoviţii în vârstă de peste 65 de ani şi tinerii suferinzi de boli cronice nu trebuie să mai iasă din locuinţele sau din grădinile lor", a scris primarul Serghei Sobianin pe site-ul său. El le-a recomandat vârstnicilor să-şi limiteze contactele cu apropiaţii, recomandând ca aceştia să se ocupe de cumpărături şi de formalităţi în locul lor.

În plus, primarul le-a cerut firmelor care au această posibilitate să recurgă din nou la telemuncă, după ce majoritatea şi-au reluat activitatea în birouri în timpul verii. „Vă rog şi vă recomand să transferaţi un maximum de personal în munca de la distanţă", a spus Sobianin.

La Moscova, principalul focar de epidemie din ţară, au fost în vigoare măsuri stricte de izolare între sfârşitul lui martie şi începutul lui iunie, fiind introdus un permis de circulaţie pentru justificarea deplasărilor indispensabile.

Ulterior, autorităţile au considerat situaţia stabilă. Purtatul măştilor şi mănuşilor în locurile publice, deşi obligatoriu, era de altfel tot mai puţin respectat şi controlat. Joi însă, Moscova a anunţat cel mai mare număr de contaminări pe o zi înregistrat de la finalul lui iunie, cu 1.050 de cazuri, precum şi o creştere cu 30% a spitalizărilor zilnice pe o săptămână.

La nivelul întregii ţări, Rusia a raportat, conform statisticilor de joi, un total de 1.128.836 de infectări şi 19.948 de decese de la începutul crizei.

Frontierele, închise de la sfârşitul lunii martie, nu au fost redeschise decât pentru foarte puţine ţări.

Rusia a anunţat la începutul lui august, cu mare pompă, că a dezvoltat „primul" vaccin contra COVID-19, prin centrul de cercetare Gamaleia din Moscova.

Deşi lăudat de preşedintele Vladimir Putin, vaccinul a fost primit cu scepticism de oameni de ştiinţă şi de OMS, având în vedere că produsul nu fusese testat decât pe câteva zeci de persoane, iar afirmaţiile Rusiei nu au putut fi verificate din surse independente.

Citeste tot despre: bătrâni, coronavirus, moscova, telemunca
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9400 -1.0726%
USD USD 17.0377 -0.0575%
RUB RUB 0.2144 -3.9427%
RON RON 4.0899 -1.0715%
UAH UAH 0.5990 -0.5149%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile