Logo Realitatea.md

Moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă a fost RESPINSĂ: 200 voturi „pentru” şi 7 „împotrivă”

18 Iunie 2019, 19:11 // În lume

Camera Deputaţilor şi Senatul au respins, marţi, în plenul reunit, moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie pentru demiterea Guvernului Dăncilă. Au fost 202 voturi pentru şi 7 abţineri, potrivit unor surse politice. Ca să fi trecut moţiunea erau necesare 233 de voturi.

Mediafax scrie că la o numărătoare reluată au fost exprimate 200 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi 3 abţineri.

Prin urmare, din numărul total de parlamentari care este 465, au fost prezenţi 350. Au fost exprimate 210 voturi dintre care voturi pentru 200, voturi contra 7, abţineri 3.

Viorica Dăncilă a declarat, după ce Parlamentul a respins moţiunea de cenzură, că rezultatul i-a întărit convingerea că PSD-ALDE este o alianţă puternică. Premierul a adăugat că votul la moţiune arată şi că opoziţia a tratat cu neseriozitate demersul pe care l-a avut.

„A fost tratată cu multă neseriozitate. În momentul în care depui o moţiune de cenzură trebuie să vii cu un program. În această moţiune am văzut superficialitate, jigniri, ceea ce demonstrează că nu a fost tratată cu seriozitate. 15 ministere ne-au spus, dar nu ne-au spus cum s-au gândit la 15, de ce nu 17, de ce nu 13?”, a afirmat Viorica Dăncilă, după respingerea moţiunii de cenzură în plenul reunit de marţi al Parlamentului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9942 -0.3439%
USD USD 17.7285 -0.4011%
RUB RUB 0.2831 0.1415%
RON RON 4.2252 -0.2926%
UAH UAH 0.6847 -0.6962%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile