Logo Realitatea.md

Municipalitatea a reluat lucrările de dezinsecție în subsolurile blocurilor de locuit din Capitală. Când se va încheia procedura (FOTO)

10 August 2018, 11:37 // Societate

Autoritățile municipale din Capitălă vor informează că lucrările de dezinsecție în subsolurile blocurilor de locuințe din Chişinău au fost reluate, după întrerupere de o lună. Direcția locativ-comunală și amenajare dă asigurări că specialiștii vor ajunge cu dezinsecția în toate blocurile, inclusiv la cele administrate de către asociațiile de locatari, iar lucrările vor fi încheiate în luna septembrie.

Foto Simbol

Timp de o lună lucrările de dezinsecție nu au putut fi efectuate întrucât Centrul de sănătate publică Chişinău, care executa aceste lucrări, se află în proces de reorganizare. În aceste condiții, Direcția generală a anunțat concurs și a încheiat contract cu un operator economic privat care va presta aceste servicii. Valoarea contractului este de aproximativ un milion de lei.

În perioada când au fost sistate lucrări de dezinsecție, au parvenit numeroase plângeri de la locatari, care au spus că subsolurile sunt pline cu purici şi țânțari. Autoritățile mai informează că, atunci când se vor încheia lucrările planificate, se va mai interveni suplimentar acolo unde vor exista solicitări.

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Amintim că, o situație total opusă se atestă la Bălți, unde autoritățile municipale se confruntă cu o problemă gravă în privința apariției paraziților în subsolurile blocurilor. Reprezentanții Primăriei Bălți o solicitat ajutor din partea autorităților din România pentru ai ajuta la dezinsectarea subsolurilor blocurilor de locuit, care sunt pline de purici. Mai nou, acești paraziți au invadat și transportul public din oraș, iar locuitorii sunt nevoiți să suporte aceste condiții indecente de viață. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6067 -0.4903%
USD USD 16.9747 -0.0853%
RUB RUB 0.2589 0.0386%
RON RON 4.2017 -0.4737%
UAH UAH 0.6081 0.0823%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile