Logo Realitatea.md

Munteanu cere sancționarea contravențională a PSRM pentru utilizarea resurselor administrative în campania electorală (DOC)

26 August 2019, 12:59 // Politica

Candidatul la funcția de primar al Capitalei din partea partidului politic Uniunea Salvați Basarabie (USB), Valeriu Munteanu, solicită Comisiei Electorale Centrale atragerea la răspunderea contravențională a partidului politic „Partidul Socialiștilor” și a deputatului PSRM Ion Ceban, pentru utilizarea de resurse administrative, direcționate spre vicierea opțiunii de vot a locuitorilor municipiului Chișinău, în campania electorală pentru alegerile locale din 20 octombrie.

Foto: Valeriu Munteanu/Facebook

Potrivit lui Munteanu, seara zilei de ieri, 25 august, reprezentanții PSRM, în frunte cu deputatul socialist, Ion Ceban, candidat „declarat” al PSRM pentru funcția de primar al capitalei, au participat la o acțiune cu caracter electoral, de „inaugurare” fastuoasă a havuzului din sectorul Botanica al Capitalei, lucrări finanțate de Primăria Chișinău.

„Trebuie să menționez că la acel eveniment deliberat nu a fost invitat nici unul dintre conducătorii interimari ai actualei capitale, canalizându-se astfel toată atenția către reprezentanții partidului politic PSRM, care au încercat astfel să utilizeze acest eveniment pentru a etala, lucrarea făcută din bani publici drept o realizare de partid.

În aceste condiții, considerăm că se perpetuează practica încetățenită în mod special de Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, când se utilizau în campaniile electorale resurse administrative pentru favorizarea propriilor candidați electorali, o practică vicioasă, ce, a demonstrat cu prisosință, cum poate influiența opțiunile de vor ale alegătorilor”, se arată în solicitarea lui Munteanu.

De menționat că, ieri seara a fost inaugurat havuzul din apropierea Parcului „Valea Trandafirilor”, lucrări care au fost executate și suportate cheltuielile de către Primăria Chișinău.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9400 -0.2521%
USD USD 17.0377 0.0299%
RUB RUB 0.2144 -1.4253%
RON RON 4.0899 -0.2439%
UAH UAH 0.5990 -0.1999%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile