Logo Realitatea.md

Must Fest 2017 - Sărbătorim 65 de ani de “Cricova” la primul festival al toamnei

16 August 2017, 10:25 // Life

Combinatul de vinuri “Cricova” marchează 65 de ani de la fondare. Aniversarea va fi sărbătorită într-o atmosferă mustoasă, în cadrul primului festival al toamnei – Must Fest 2017, iar invitatul special al evenimentului este faimosul interpret Goran Bregovic. La festival sunt aşteptaţi toţi amatorii vinului şi muzicii de cea mai bună calitate.

„Vă invităm la festivalul Must Fest, dedicat în acest an aniversării a 65 de ani de la fondarea Combinatului de vinuri „Cricova” S.A. Întreprinderea a reuşit să devină cel mai valoros brand şi acest lucru se datorează unei echipe consolidate şi dedicate, care urmăreşte doar un singur scop: producerea vinurilor şi spumantelor de cea mai înaltă calitate”, a declarat Iurie Carp, directorul general al Combinatului de vinuri “Cricova”.

Combinatul de vinuri ”Cricova” a fost fondat în 1952, iar cu doi ani mai târziu, în 1954, a fost creată renumita Colecţie Naţională, în care se păstrează peste un milion de sticle cu cele mai rare şi preţioase vinuri din toată lumea. Deja în 1958, vinurile Cricova au fost recunoscute la nivel internaţional, fiind premiate la concursurile din Ljubljana şi Budapesta.

În 2002, „Cricova” a primit cea mai înaltă distincţie de stat – Ordinul Republicii, fiind unica întreprindere vinicolă din ţară care deţine acest premiu. Iar la data de 28 august 2003, Combinatului de vinuri „Cricova” a fost declarat, prin lege, obiect al patrimoniului cultural-național al Republicii Moldova.

În 2016, a fost semnat acordul de colaborare între Agenția Turismului a Republicii Moldova și Combinatul de vinuri ”Cricova” S.A în scopul dezvoltării turismului vitivinicol şi includerea Orașului Subteran Cricova în Patrimoniul Mondial – UNESCO. Cricova este prima companie vinicolă din ţară care a semnat un asemenea acord. 

“Cricova reprezintă un simbol al Republicii Moldova şi graţie eforturilor depuse în dezvoltarea Complexului turistic Oraşul Subteran. Astfel, dorim într-o atmosferă frumoasă să marcăm succesele înregistrate de întreprindere în cei 65 de ani de activitate”, a specificat Iurie Carp.

Festivalul Must Fest va avea loc în faimoasele podgorii Cricova, care sunt cele mai imenese din ţară şi se întind pe o suprafaţă de peste 600 de hectare. Situate în inima Republicii Moldova şi scăldate în soare, plantaţiile vinicole sunt extrem de pitoreşti. Anume în această atmosferă oaspeţii Must Fest vor avea ocazia să petreacă o seară de neuitat.

Biletele pot fi procurate pe:

https://iticket.md/event/mustfest-2017/

https://mticket.md/ro/must-fest-181.html

La recepția beciurilor Cricova și la magazinul de firmă Cricova (Chișinău, str. Sciusev 96)

*Copiii cu vârsta de până la 12 ani, însoțiți de părinți, pot intra gratuit la eveniment.

Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/1917918121814625

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7760 1.6129%
USD USD 18.0446 0.2405%
RUB RUB 0.2313 1.1369%
RON RON 4.0914 1.7053%
UAH UAH 0.6405 -0.5126%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile