Logo Realitatea.md

Năstase n-are nevoie de alte dovezi! E convins că discuția dintre Dodon și Ceban e veridică și-i cere procurorului general să-și facă treaba (VIDEO)

16 Iunie 2020, 12:10 // Politica

În timp ce președintele Igor Dodon și primarul general al Capitalei, Ion Ceban, spun în unison că înregistrarea unei presupuse convorbiri telefonice dintre ei este una falsă, președintele partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, vizat în presupusa discuție, afirmă cu certitudine că aceasta reprezintă dovada că anularea alegerilor pentru Primăria Chișinău din mai 2018 a fost făcută în complicitate de Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon.

Mai mult, chiar dacă nu e cunoaște originea înregistrării, el presupune că aceasta a fost făcută ilegal, fapt ce ar face imposibilă utilizarea acesteia ca probă în vreun dosar, Andrei Năstase s-a adresat procurorului general, Alexandr Stoianoglo, solicitându-i să-și „facă treaba” și să investigheze penal „crima pusă la cale” de Igor Dodon, Vlad Plahotniuc, Ion Ceban și toți „complicii lor”, „împotriva democrației, țării și cetățenilor Republicii Moldova”.

Vedeți și: (audio) O presupusă discuție dintre Dodon și Ceban despre anularea alegerilor pe care le-a câștigat Năstase. „Este un fals”, zic ambii

„Conținutul acestei convorbiri este halucinant și demonstrează fără putință de tăgadă că rezultatul alegerilor pentru Primăria Chișinău au fost anulate prin decizia comună a lui Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon. Alături de ei a participat, din informațiile de care dispun și Serghei Iaralov. Fără contribuția lui Dodon și Ceban, Plahotniuc și Iaralov nu reușeau să invalideze alegerile. Fără Plahotniuc, și Dodon era mort politic”, a declarat președintele Platformei DA, Andrei Năstase, în cadrul unei conferințe de presă susținută după apariția în spațiul public a unei presupuse convorbiri telefonice dintre Igor Dodon și Ion Ceban.

Astfel, liderul Platformei DA constată că „instituțiile statului au fost și sunt extrem de vulnerabile”, iar „un stat în care președintelui îi sunt înregistrate convorbirile telefonice, nu mai este un stat de drept și este unul, așa cum spun de atâția ani, un stat aflat în captivitate”.

„Amintiți-vă ce spuneam în vara anului 2018, că anularea alegerilor pentru Primăria Chișinău a fost făcută în complicitate de Plahotniuc și Dodon. Iată astăzi avem dovada. Cel mai probabil, acest președinte va lansa un nou val de minciuni prin care va încerca din nou să-și acopere ilegalitățile, abaterile constante și repetate de la legile Republicii Moldova”, a spus Năstase chiar în condițiile în care, la acel moment, Igor Dodon deja calificase înregistrarea ca fiind un fals.

„Iată dovada faptului că cel mai mare inamic al lor, atât al lui Dodon, cât și a lui Plahotniuc, dar și a altora, am fost și rămân eu, iar mandatul de primar le-ar fi aruncat în aer toate afacerile mafiote de zeci de milioane de euro. Constatăm cu toții că astăzi asistăm la cea mai mare reglare de conturi între clanuri mafiote în recenta istorie a Republicii Moldova. Clanul lui Dodon și Mafia lui Plahotniuc se luptă cu disperare pentru a tranzacționa decisiv puterea în acest an electoral. Aceștia vor doar să se răzbune unii pe ceilalți, să-și plătească polițe și scot la iveală cele mai tenebroase adevăruri ascunse până acum în safeurile întunecate ale celor doi bandiți”, a mai menționat Andrei Năstase.

În acest context, președintele Platformei DA s-a adresat public procurorului general, Alexandr Stoianoglo, întrebându-l retoric „de câte astfel de dovezi” mai are nevoie pentru a înțelege „gravitatea tăcerii și inacțiunii Procuraturii Generale în spețele penale pe care îl cuprind direct pe Igor Dodon”, dar și de ce a decis să contribuie la „degradarea continuă și periculoasă a vieții noastre publice”.

„Vă cer și vă încurajez să vă faceți treaba. Dreptatea nu este un moft, dreptatea este o urgență majoră! Așa a spus președintele unei țări membre a Uniunii Europene, așa a spus președintele României, Klaus Iohannis. Cer investigarea penală de urgență a lui Dodon, Plahotniuc, Ceban, a tuturor complicilor lor, inclusiv judecătorilor implicați în crima pusă la cale de aceștia împotriva democrației, țării și cetățenilor Republicii Moldova”, i-a solicitat public Andrei Năstase procurorului general.

Referindu-se la foștii săi partenerii electorali, președintele Platformei DA și-a reiterat apelul către colegii PAS „să se exprime pe subiectul proiectului de moțiune elaborat de Platforma DA și asupra susținerii unui guvern democratic, profesionist, pro-european, asumat de Platforma Demnitate și Adevăr”.

„Având în vedere ce se întâmplă, considerăm că acest guvern trebuie imediat să plece, iar puterea să revină în totalitate și definitiv poporului, oamenilor buni și cinstiți din țara noastră. Nu trebuie să așteptăm să se mai întâmple alte lucruri urâte. Ce era de văzut s-a văzut, ce era de auzit – s-a auzit, ce era de înțeles – s-a înțeles. Fiecare zi pierdută în care Guvernul lui Dodon, Guvernul Chicu, rămâne la putere este o zi în care demnitatea, respectul, dreptatea, sunt batojocirte, iar Moldova și oamenii pierd în vreme ce ei, mafioții, câștigă”, a conchis Andrei Năstase.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5385 -0.5249%
USD USD 16.6888 0.1717%
RUB RUB 0.2181 -0.1831%
RON RON 4.0133 -0.7125%
UAH UAH 0.5921 0.2200%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile