Logo Realitatea.md

Neachitarea poliței de asigurare medicală ar putea să nu mai fie sancționată

05 Iulie 2017, 07:55 // Economie

Neachitarea în termen a poliței medicale obligatorii ar putea să nu mai fie sancționată cu amendă. Un proiect de Hotărâre de Guvern ce prevede un șir de modificări ale legislației naționale în acest sens a ajuns pe masa Cabinetului de miniștri, însă a fost amânat pentru ședința viitoare, scrie Bani.md.

Astfel, s-a propus abrogarea articolului 17, alineatul 2, al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, care prevede dreptul Companiei Naționale de Asigurări Medicale de a trage la răspundere contravențională pentru neîndeplinirea obligațiilor ce țin de asigurarea medicală individuală.

Și Codul Contravențional urmează a fi modificat în această direcție. Articolul 57, care prevede amendă pentru încălcarea intenționată cu mai mult de 2 luni a termenului stabilit de achitare a poliței, va fi abrogat. În prezent, această încălcare se pedepsește cu o amendă de la 1500 de lei până la 3500 de lei pentru persoane fizice, de la 3000 de lei până la 6000 de lei - pentru persoane cu funcție de răspundere și de la 6000 de lei până la 9000 de lei -pentru persoanele juridice.

Potrivit argumentării modificărilor, neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală atrage după sine și calcularea unei penalizări de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere. Autorii proiectului consideră că această penalitate este suficientă și asigură în totalitate realizarea scopului sancțiunii, de a educa contravenientul.

De menționat că, totodată, printre modificări se numără și preluarea de către Serviciului Fiscal de Stat a unor atribuții Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS).

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4425 -1.2013%
USD USD 16.5518 -0.3846%
RUB RUB 0.2245 -0.7077%
RON RON 4.0207 -1.1967%
UAH UAH 0.5998 -0.0333%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile