



Sursa citată scrie că individul care se laudă prietenului cu aventurile și pilele sale se numește Sergiu Gorea, în vârstă de 28 de ani, originar din satul Răuțel, raionul Fălești. Acesta este nepotul familiei deputatului PSRM Corneliu Furculiță, mai exact fiul fratelui soției sale, Ludmila Furculiță.
Rezultatele testului Dragger au arătat că avuse o concetrație de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dus la Dispensarul Narcologic, pentru a-i fi preluate probe de sânge.
Pentru a afla situația, Sergiu Gorea a fost telefonat de mătușa sa, Ludmila Furculiță. Aceasta a transmis telefonul soțului ei, deputatul PSRM Corneliu Furculiță. În audio, alesul poporului îi sugerează lui Gorea să nu vorbească cu polițiștii, să nu-i caute, iar dacă o să fie sunat, să le spună că nu are avocat.
Colegii de la Nordnews.md au mai aflat că Sergiu Gorea nu ar fi la prima abatere. Însăși mătușa sa se arată nedumerită de încălcările nepotului năzbâtios.
O altă înregistrare telefonică care a fost analizată în cadrul anchetei este discuția avută între ofițerul de urmărire penală Constantin Andronic, de la Inspectoratul de Poliție Buiucani, și Sergiu Gorea. Ultimul a fost sunat pentru a fi citat la audieri în calitate de bănuit. Mai multe însă pot fi citite în articolul integral, pe acest link.
Sergiu Gorea a fost surprins de echipa de filmare la volanului unui automobil de marca Renault, model Kangoo. Acesta a refuzat să discute. Nici mătușa sa și nici deputatul Corneliu Furculiță nu au comentat informația.
![]() |
EUR | 21.2242 | 0.1515% |
![]() |
USD | 17.4569 | 0.0275% |
![]() |
RUB | 0.2319 | -1.9036% |
![]() |
RON | 4.3540 | 0.1472% |
![]() |
UAH | 0.6202 | 0.5675% |
Vezi si alte valute |
CCM pronunță decizia sesizării privind statutul limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova
Medicul moldovean Nicolae Glavan, supranumit „Om-Enciclopedie”, s-a stins din viață
Alexandru Slusari: Moldova este condusă de câteva grupări criminale și Doamne Ferește! dacă s-ar uni
(VIDEO) Fundația lui Navalnîi a publicat investigația despre „palatul lui Putin”
Manifest în fața Președinției, la sosirea președintelui României, Klaus Iohannis
Contul de Instagram al lui Renato Usatîi a fost spart. Ce apare acum pe el (FOTO)
Cum arată aeronava privată cu care vine la Chișinău Klaus Iohannis (FOTO)